Aproape 25.000 de oameni au trecut frontiera în ultimele 24 de ore, în plină pandemie

by Florian Popa

Aproximativ 24.600 persoane, cetăţeni români şi străini, şi 15.500 mijloace de transport au trecut în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră, informează duminică Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), conform antena3.ro.

Pe sensul de intrare au fost circa 12.000 persoane, iar pe cel de ieşire 12.600 persoane.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 16.400 de persoane şi 10.500 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 8.600 de persoane cu 5.900 mijloace de transport, se arată într-un comunicat al IGPF.

Totodată, poliţiştii de frontieră au depistat, în ultimele 24 de ore, 34 de fapte ilegale – 11 infracţiuni şi 23 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii au descoperit bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară) care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 7.400 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.600 lei, mai arată comunicatul.

Facebook Comments