APROAPE 200 DE COPII VOR FI PREZENTI LA STARTUL CUPEI CSM ARAD LA GIMNASTICA RITMICA

by webeditor

Cupa CSM Arad la gimnastică ritmică, concurs cu participare internaţională, va reuni la start aproape 200 de copii, atât din sectorul performanţei cât şi practicanţi ai sportului de masă. Ajunsă la ediţia a 10-a, competiţia programată în perioada 26-27 aprilie se anunţă a fi un nou spectacol al graţiei şi eleganţei, la care şi-au anunţat prezenţa sportive din ţară, dar şi de la două cluburi din Serbia şi unul din Franţa. „Va fi un concurs de pregătire foarte util, devenit deja tradiţional pentru clubul nostru. Cu această ocazie vom încerca să revitalizăm şi sportul de masă şi să atragem şi alţi copii spre gimnastică ritmică. Ziua de duminică va fi de altfel dedicată aproape exclusiv acestui sector”, ne-a declarat antrenoarea secţiei de ritmică de la CSM Arad, Daniela Chiriac. Între timp, sportivele sale au concurat recent şi la un alt concurs de pregătire desfăşurat la Bistriţa, unde Sonia Ichim, Carla Fizedean sau Aliona Gribovan au urcat pe podium, atât în concursul individual cât şi în cel pe echipe. Sonia Ichim, însoţită de antrenoarea Daniela Chiriac, se va afla în acest sfârşit de săptămână la Bucureşti, pentru a susţine probe la lotul naţional de perspectivă. (sportularadean.ro)

Facebook Comments