Aparate medicale noi pentru Spitalul Judeţean

by Adrian Pavel

Consilierii județeni au votat astăzi transferarea către Spitalul Clinic Județean de Urgență a cinci aparate medicale, achiziționate de Consiliul Județean Arad. Cele cinci aparate medicale, în valoare de 43.435 lei, sunt destinate monitorizării funcțiilor vitale ale pacienților.
,,Am achiziționat aceste aparate medicale în scopul creșterii calității actului medical prin dotarea cu echipamente medicale conform standardelor europene. Având în vedere starea de pandemie determinată de coronavirusul COVID-19 este necesară achiziționarea de aparatură și materiale necesare susținerii și tratamentului pacientului aflat în stare critică”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Aparatele au fost achiziționate în cadrul proiectului ROHU 72 ,,Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență”.

Facebook Comments