Anunț de la CJA: „Cumpărăm curent mai ieftin!“

by Andreea Radu

Consiliul Judeţean Arad doreşte achiziţiona în condiţii cât mai avantajoase a energiei electrice necesare consumului propriu, prin Bursa de Mărfuri. Pentru obţinerea unui preţ cât mai bun, CJA doreşte să se asocieze cu instituţii din subordinea sa, urmând ca fiecare dintre aceste instituţii să achite contravaloarea energiei consumate din fondurile proprii.

„Beneficiul unei astfel de asocieri constă în posibilitatea de a negocia un preţ mai mic. Consiliul Judeţean, ca lider al acestei asociaţii, va întocmi întreaga documentaţie de achiziţie publică pentru a participa la Bursa de Mărfuri şi a achiziţiona energie electrică la un preţ cât mai mic. Este o dovadă a gestionării cu cumpătare a banului public”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Prin accederea pe Bursa de Mărfuri, şi achiziţionarea energiei electrice la tarife mai mici, Consiliul Judeţean poate să reducă substanţial valoarea facturii la energie electrică, atât în ceea ce priveşte consumul propriu, cât şi cel al instituţiilor subordonate incluse în asociaţie, care îşi achită utilităţile tot ca urmare a fondurilor alocate de CJA.

În bugetul acestui an a fost prevăzută suma de 2,236 milioane de lei, la capitolul „Bunuri şi servicii – Încălzit, Iluminat şi forţă motrică”, cu aproape 700.000 de lei mai puţin decât în bugetul pe 2017 (când a fost prevăzută suma de 2,933 milioane de lei). Strict privind consumul de energie electrică, se preconizează o reducere netă a valorii facturii cu circa 15%.

Alături de Consiliul Judeţean în calitate de lider de asociere, din această Asociaţie vor mai face parte Centrul Cultural Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Complexul Muzeal, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş, Centrul de Educaţie Incluzivă şi Liceul Special „Sfânta Maria”, în calitate de asociaţi.

Asocierea se constituie strict pentru achiziţionarea în comun de către autorităţile contractante de energie electrică necesară consumului propriu.

Facebook Comments