Anul Nou bisericesc 2021 începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri în prima zi de toamnă

by Florian Popa

Spre deosebire de Anul Nou calendaristic, care începe pe 1 ianuarie, Anul Nou bisericesc începe pe data de 1 septembrie și se încheie pe data de 31 august. Ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi.

Anul Nou bisericesc 2021.  Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie.

În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).

Anul Nou bisericesc 2021. Legea Veche spune că în ziua de 1 septembrie a început creaţia lumii

Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii, potrivit basilica.ro.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Anul Nou bisericesc 2021. Anul bisericesc este împărțit în trei mari perioade

Perioada Triodului (perioada prepascală) – triodul ține zece săptămâni și se încheie în Sâmbăta Mare;
Perioada Penticostarului (perioada pascală) – penticostarul începe din ziua Paștilor și ține până în Duminica Tuturor Sfinților (a 8-a după Paști);
Perioada Octoihului (perioada postpascală) – tot restul anului bisericesc, din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului, este perioada Octoihului.

Anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, în data de 15, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în data de 29 august, cel mai mare proroc de până la venirea Mântuitorului.

Anul Nou bisericesc 2021. Tradiții și obiceiuri în ziua de 1 septembrie

Majoritatea superstițiilor sunt legate de vreme, iar asta pentru că bătrânii de la sate țineau cont de aceste lucruri pentru a afla cum va fi vremea în următoarea perioadă.

  • În tradiția populară se spune că așa cum este vremea în această zi, așa va fi în tot anul.
  • Dacă dimineața plouă, vom avea o primăvară ploioasă
  • Dacă în prima parte a zi din 1 stepmbrie vremea este gri, urmează o toamnă grea
  • Dacă tună, tradiţia spune că va fi o toamnă lungă.
  • Dacă la amiază este vreme frumoasă, urmează o vreme bună tot anul.
  • Dacă toată ziua va fi ploioasă sau soare, anul va fi ploios sau secetos.
Facebook Comments