Antrenorul spaniol al FCC Baschet Arad, singur în carantină la Salamanca!

by Sorin Haut

Spaniolul Manuel Rodriguez, antrenor al FCC Baschet Arad, se află de mai bine de două săptămâni acasă, în oraşul natal, Salamanca. Spania a depăşit deja Italia şi este ţara cu cele mai multe cazuri de Covid-19 din Europa, cu peste 131 de mii de îmbolnăviri. Rodriguez a ajuns în Spania după un adevărat maraton, având nevoie, datorită restricţiilor de circulaţie, de nu mai puţin de trei zboruri, Timişoara – Bucureşti, Bucureşti – Paris, Paris – Madrid şi apoi de un tren, spre Salamanca, pentru a ajunge acasă! Într-un foarte interesant interviu acordat pe facebook, pentru „Suporteri FCC ICIM Arad”, tehnicianul iberic povesteşte că doi membri ai familiei, mama şi matuşa sa, sunt asistente medicale şi trebuie să se lupte zi de zi cu virusul ucigaş.

Mama şi mătuşa sa – asistente, în prima linie!

„Sunt acasă, în Spania, situaţia aici este foarte grea şi complicată aici, dar mulţumesc lui Dumnezeu că sunt alături de familie. Trăim vremuri dificile, e ca şi un meci pe care împreună trebuie să îl câştigăm, la final. Aveţi grijă de familii, mi-e dor de voi”, este mesajul lui Manuel Angel Rodriguez, într-un video postat tot pe facebook pentru fanii arădeni. Antrenorul echipei arădene şi-ar dori încheiat pe teren acest sezon, dar nu dă prea multe şanse acestei variante:

Îşi doreşte reluarea sezonului, dar…

 „Mi-aș dori să pot încheia sezonul, pentru că sunt convins că am fi putut face lucruri foarte bune împreună, dar consider că este aproape imposibil. De asemenea, regret că nu am putut să ne luăm rămas bun de la fanii noștri, deoarece ultimul meci jucat la Arad a fost în spatele ușilor închise”, mai spune Rodriguez, care a trimis şi o poză din carantină, cu unul din cei cinci căţei ai familiei. Spaniolul traversează singur această perioadă grea, izolat de restul familiei. (foto: facebook – Suporteri FCC ICIM Arad)

 

Facebook Comments