Antal are reţeta succesului în Dealul Copoului: „Concentraţi şi implicaţi, dispuşi la efort”

by Sorin Haut

Liviu Antal şi colegii săi de la UTA trebuie să uite de înfrângerea cu FC Argeş din etapa precedentă şi să se concentreze pe partida cu CSM Poli Iaşi, programată, miercuri, în etapa a 19-a a Ligii I. „Eu nu am mai trăit pe propria piele situaţia din meciul cu FC Argeş, adică să dăm gol în minutul 86, iar apoi să pierdem. Dar am analizat, e important să învăţăm din aceste momente pentru a nu le repeta. Acum trebuie să uităm meciul cu FC Argeş şi să ne concentrăm pe cel cu Iaşi. Cei de la Iaşi au clar nevoie de puncte. Aşa cum şi noi avem. Noi însă nu trebuie să ne uităm la adversari, ci la noi în curte. Trebuie să fim concentraţi şi implicaţi, să avem aceeaşi dorinţă de a câştiga, să fim dispuşi la efort”, a afirmat Antal în conferinţa de presă de dinaintea partidei de la Iaşi. „Eu sunt într-un proces, cei din staff se ocupă bine de mine şi sper ca în curând să pot juca 90 de minute. Eu o să încerc să îmi ajut echipa, indiferent de postul pe care voi evolua. Dacă voi fi introdus din primul minut la Iaşi voi încerca să dau totul„, a adăugat fotbalistul transferat la începutul acestei luni de la Zalgiris Vilnius.

„Să nu fim visători, e important să rămânem în Liga 1”

Antal susţine că UTA trebuie să îşi formeze o echipă competitivă pentru ediţia următoare a Ligii I. „Eu spun să nu fim visători, UTA revine în Liga I după o perioadă lungă, iar acest lucru nu e uşor de gestionat. E important ca în acest sezon să rămânem în Liga I, să avem un parcurs bun şi să construim o echipă competitivă pentru următorul an. Pentru mine, ca şi atacant, e important să marchez. Mă bucur că ajung să am ocazii, pentru că e important şi acest lucru, dar sper să vină şi golurile. Sunt conştient de presiunea pe care o am în spate şi de faptul că lumea are aşteptări mari de la mine„, a mai explicat fotbalistul. UTA întâlneşte, miercuri, de la 17:30, în deplasare, formaţia CSM Poli Iaşi, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a a Ligii I.

Facebook Comments