ANPC obligă băncile să nu-și mai pună clienții să plătească prima dată dobânda

by Florian Popa

Băncile vor trebui să emită noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, a explicat, într-o conferinţă de presă, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, scrie stiripesurse.ro.
„Aş vrea să spun că am splituit acest proces-verbal de constatare a contravenţiei în două etape. Prima etapă ar fi vizavi de ceea ce se întâmplă de acum încolo cu creditele, cu produsele pe care le oferă consumatorilor şi ceea ce trebuie să facă instituţia financiar-bancară. Am prins chiar şi în ordin şi spunem aşa: astfel se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poată beneficia de egalitate dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înşelător”, a spus Paul Anghel.
El a explicat că prevederea se referă la produsele care se vor oferi de la data emiterii ordinului de încetare a practicilor înşelătoare.
„Ce se întâmplă cu cele în derulare? Aici are dreptate domnul avocat, că deja instituţii financiar-bancare ne-au contactat şi ne-au spus: ‘Domnule, ce trebuie să facem concret pentru a intra în legalitate?’. Nu ne interesează să intrăm, să contestăm procesele verbale. Şi sunt destul de multe, zic eu, instituţii care au procedat în felul ăsta. Şi am zis că există şi teza numărul doi, dacă vreţi, vă şi citez: se impune ca operatorul economic financiar-bancar să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfăşurare, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile aliniatului 1, de care v-am spus mai devreme, cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorului posibilitatea de a opta făcând dovada în acest sens”, a spus Paul Anghel.
La rândul său, avocatul Adrian Cuculis a afirmat că unele instituţii bancare au început să îşi cheme clienţii la negocieri.
Anghel a subliniat că instituţiile bancare respectă ordonanţele 50 şi 52, dar problema vizată este cea a ratei de dobândă.
„Deci nu e vorba că nu se respectă ordonanţa 50 sau 52. Se respectă ordonanţa 50 sau 52. Iarăşi spun că prevede restituirea în rate egale sau în rate descrescătoare. E perfect ok. Problema e cum te joci tu, profesionist, cu mintea consumatorului şi-l pui să aleagă un produs într-o anumită situaţie, în care el este vulnerabil. De ce este vulnerabil? Pentru că-şi doreşte să achiziţioneze bunuri, fie că vorbim de bunuri imobile, fie că vorbim chiar de bunuri mobile. Câteodată există posibilitatea să nu primească creditul respectiv şi să nu îşi îndeplinească visul de a achiziţiona respectiva proprietate”, a spus Paul Anghel.
Potrivit acestuia, alte opt bănci au fost sancţionate.
„Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu am sancţionat şi celelalte bănci. În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenţiei la alţi opt operatori economici financiari bancari şi cu siguranţă în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România”, a susţinut acesta.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare privind modul de calcul al ratelor.
„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Facebook Comments