Valorile termice vor continua să fie oscilante până la sfârșitul lunii mai, iar o mare parte din intervalul de prognoză analizat va sta sub semnul precipitațiilor prezente la nivelul întregii țări, începând din data de 21 mai până spre 28 mai, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru perioada 18-31 mai, publicată luni.
În Banat, până pe 21 mai, vremea va fi caldă pentru această perioadă, media maximelor urmând să atingă 28-29 de grade, iar cea a minimelor 13-15 grade. Între 22 și 25 mai va avea loc o răcire ușoară și treptată, astfel încât se va ajunge, în medie, la valori termice maxime de 22-23 de grade și minime în jurul a 11 grade. Ulterior, până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, valorile de temperatură vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei, respectiv maxime de 25-27 de grade și o medie regională a minimelor de aproximativ 13 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 21-23 mai, când pe arii restrânse, mai ales în jurul datei de 22 mai, vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate. În Crișana, procesul rapid de încălzire ce se va resimți la începutul intervalului de prognoză va determina o vreme caldă pentru această perioadă, până pe 21 mai media maximelor urmând a se situa între 27 și 29 de grade, iar cea a minimelor, între 13 și 15 grade. Ușoara răcire dintre 22 și 25 mai va readuce la normal valorile termice, astfel încât pe 26 mai temperaturile maxime vor atinge, în medie, 24 de grade, iar cele minime, 12 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic nu va prezenta modificări semnificative, astfel încât se va înregistra pe 31 mai o medie a maximelor de 25-26 de grade și a minimelor, în jurul a 13 grade. Probabilitatea de apariție a averselor și descărcărilor electrice, oricând posibile în intervalul 20-30 mai, va fi mai ridicată în zilele de 22 și 26 mai, când izolat se pot înregistra cantități de apă mai însemnate. În Transilvania, în prima săptămână, cele mai ridicate medii regionale ale temperaturilor maxime, de 27 de grade, se vor înregistra în intervalul 19-21 mai, perioadă în care nici minimele nocturne nu vor scădea, în medie, sub 12 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere, ajungându-se pe 24 mai la medii ale valorilor maxime de aproximativ 23 grade și minime de 10 grade, ceea ce va caracteriza o vreme normală din punct de vedere termic pentru a treia decadă a lunii mai. În timpul celei de-a doua săptămâni, pe fondul unor mici variații de la o zi la alta, vremea va rămâne apropiată de normalul termic al perioadei, cu maxime, în medie, de 23-25 de grade și minime de 10-11 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare începând cu data de 23 mai, când acestea se vor semnala aproape zilnic, vor fi însoțite și de descărcări electrice, iar între 26 și 28 mai, izolat, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Sursa: agerpres.roANM: VREME OSCILANTA IN URMATOARELE DOUA SAPTAMANI, IN TOATA TARA