ANM: Temperaturile vor crește treptat până la începutul lunii august. Ploile vor fi tot mai puține

ANM: Temperaturile vor crește treptat până la începutul lunii august. Ploile vor fi tot mai puține
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o încălzire treptată a vremii în următoarele patru săptămâni, astfel că temperaturile vor depăși valorile normale ale perioadei în special în vestul țării. În același timp, precipitațiile vor fi deficitare în mare parte din interval.
Potrivit prognozei pentru perioada 6 iulie – 3 august, prima săptămână va aduce temperaturi ușor sub cele normale în regiunile de nord-est și local în centrul și sudul țării. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice. Cantitățile de precipitații vor fi reduse în cea mai mare parte a țării, deficitul fiind mai accentuat în jumătatea de vest.
În intervalul 13 – 20 iulie, vremea va deveni mai caldă în jumătatea vestică, în special în extremitatea de vest, unde temperaturile vor fi ușor peste normalul perioadei. În celelalte regiuni, valorile termice vor rămâne apropiate de cele obișnuite. Deficitul de precipitații se va menține în vest, în timp ce în restul țării ploile vor fi apropiate de media climatologică.
În săptămâna 20 – 27 iulie, meteorologii estimează temperaturi peste normal în majoritatea regiunilor, cu valori mai ridicate în vest și sud-vest. Precipitațiile vor fi ușor deficitare în sud-vest, iar în celelalte zone se vor încadra, în general, în limitele normale.
Și în ultima săptămână a intervalului, 27 iulie – 3 august, vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit în jumătatea vestică a țării. În restul regiunilor, temperaturile vor fi apropiate de cele specifice perioadei, semn că finalul lunii iulie și începutul lui august vor aduce o vreme predominant caldă, cu precipitații puține în multe zone ale țării.