ANM: Temperaturile rămân ridicate în vestul țării. Aradul, printre județele care vor avea parte de o perioadă mai caldă decât normalul

ANM: Temperaturile rămân ridicate în vestul țării. Aradul, printre județele care vor avea parte de o perioadă mai caldă decât normalul
Temperaturile se vor menține peste valorile normale pentru această perioadă în vestul și sud-vestul României, în cea mai mare parte a următoarelor patru săptămâni, potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
Pentru județul Arad, prognoza indică astfel o perioadă cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice sfârșitului de august și începutului de septembrie.
În săptămâna 24-31 august, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât normalul în regiunile vestice. În est și sud-est, valorile termice vor fi ușor mai scăzute decât cele obișnuite, în timp ce în restul țării se vor situa în jurul mediilor climatologice.
În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi mai abundente la munte, în centrul țării și, local, în est. În extremitățile vestice și nord-vestice, cantitățile de apă vor fi deficitare, iar în restul teritoriului se vor apropia de valorile normale.
Pentru perioada 31 august-7 septembrie, ANM estimează că vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit în vest și sud-vest. În celelalte regiuni, temperaturile vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Precipitațiile vor fi ușor peste normal în unele zone din centru și est și apropiate de valorile normale în restul țării.
Și în săptămâna 7-14 septembrie, temperaturile vor continua să fie peste mediile multianuale în vestul și sud-vestul României. Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Ultimul interval analizat de meteorologi, 14-21 septembrie, vine cu temperaturi peste normal în vest și sud-vest, dar și local în nord și centru. În celelalte regiuni, regimul termic va fi apropiat de valorile obișnuite.
În schimb, precipitațiile vor deveni deficitare în vest și, local, în regiunile nordice, centrale și sudice. În celelalte zone, cantitățile de apă sunt estimate să se situeze în jurul normelor climatologice.
Prognoza ANM este una orientativă, realizată pentru intervale de câte patru săptămâni, și nu poate anticipa fenomenele meteorologice de scurtă durată, precum furtunile sau aversele torențiale.