Aniversarea UTA-ei, sub semnul lui Ladislau Brosovszky! A fost lansată cartea dedicată golgheterului all-time

by Sorin Haut

Despre Ladislau Brosovszky a fost vorba la a 77-a aniversare a „Bătrânei Doamne”. În prezenţa a zeci de persoane, de la suporteri până la foşti mari jucători şi oficiali ai clubului, la salonul VIP de la Arena Francisc Neuman a fost lansată aseară cartea ”Gioni Brosovszky – ultimul mare romantic”. Autorii Radu Romanescu şi Ionel Costin i-au adus un omagiu golgheterului all-time al UTA-ei, dispărut dintre noi la o vârstă fragedă. În cadrul evenimentului, Attila Brosovszki, manager la UTA şi nepotul lui „Gioni”, a anunțat că tribuna a II-a a noului stadion din Calea Aurel Vlaicu va purta de acum înainte numele unchiului său. Nu avea cum să lipsească de la eveniment fosta mare baschetbalistă a Aradului şi a României, Monica Brosovszky, foarte emoţionată. Dintre fostele mari nume ale UTA-ei, au luat cuvântul Ghoerghe Vaczi II, Ioan Igna, Christos Metskas, Dorel Cura și Gabor Biro. Toți au depănat amintiri cu „Gioni”, au vorbit despre spiritul UTA-ei, dar şi despre prezent, aducând mulţumiri pentru acest moment conducerii şi autorilor cărţii dedicate lui Ladislau Brosovszky. Prezentarea volumului ”Gioni Brosovszky – ultimul mare romantic” a fost făcută de jurnalistul Florin Coita. Cartea costă 40 de lei și va putea fi procurată de la fanshopul UTA-ei de la stadionul Francisc Neuman. Iată ce a spus fiica regretatului fost mare fotbalist al UTA-ei, la aniversarea de 77 de ani a „Bătrânei Doamne” şi totodată lansarea cărţii dedicate tatălui său:

Moni Brosovszky: „Tatăl meu a devenit îngerul meu păzitor, sunt mândră că i-am îndeplinit dorinţele!”

„În primul rând, La Mulți Ani UTA, Bătrâna Doamnă. Sunt onorată și mândră că mă aflu aici, alături de oameni minunați și pe această cale vă mulțumesc tuturor că sunteți în număr atât de mare alături de mine, de noi, într-o zi foarte specială pentru mine. Mă refer la această aniversare de 77 de ani dedicată tatălui meu, care vine și cu denumirea tribunei a doua, Ladislau Brosovszky, dar și cu cartea scrisă de Radu Romanescu și Ionel Costin. Din păcate, mai repede sau mai târziu, toți ajungem să ne pierdem tatăl. Pentru mine acest moment a venit foarte devreme și a fost un moment foarte dureros prin care a trebuit să trec. Durerea despărțirii nu dispare niciodată, doar ne obișnuim cu ideea că trebuie să trăim, să mergem mai departe fără persoanele dragi. Din acel moment, tatăl meu pentru mine a devenit îngerul meu păzitor. Știu că el și-a dorit ca eu să joc baschet la un nivel înalt. Și-a dorit să fiu o campioană, și-a mai dorit să ajung la lotul național și să joc în străinătate. L-am purtat mereu în suflet și mă bucur enorm și sunt mândră că am putut să-i îndeplinesc toate dorințele. Toate realizările mele, succesul și omul care sunt astăzi se datorează de fapt părinților mei. Vreau să-i mai spun odată mamei mele că o iubesc maxim, să-i mulțumesc întregii mele familii ce a fost și este mereu alături de mine. M-au susținut și mă susțin în momentele mele bune și mai puțin bune, dar și suporterilor și oamenilor care mi-au fost apropiați de-a lungul întregii mele cariere. Și, fiindcă suntem în preajma Paștelor, vreau să urez tuturor Sărbători fericite și binecuvântate și multă sănătate și liniște. Nu în ultimul rând, vreau să felicit UTA pentru promovare și jucătorii, căci sunt în asentimentul lor. Doar ce m-am retras și eu din activitate și știu că ei pun și suflet, câteodată nu iese, dar ei își doresc, sunt convinsă de lucrul acesta. Vă mulțumesc din suflet tuturor”, a fost mesajul celei poreclită „minunea blondă a baschetului arădean”.

 

 

Facebook Comments