Angelina Jolie, un nou rol principal într-un thriller

by Cristian Dobre

Actriţa americană Angelina Jolie va interpreta rolul principal într-un nou thriller, intitulat „Those Who Wish Me Dead”. Nu sunt cunoscute informaţii despre rolul pe care îl va interpreta fosta soție a lui Brad Pitt.
Taylor Sheridan va scrie scenariul acestui lungmetraj pe baza romanului omonim publicat în 2014 de Michael Koryta. Acţiunea peliculei spune povestea unui adolescent de 14 ani care asistă la o crimă, primeşte o identitate falsă şi intră într-un program de antrenament în sălbăticie pentru adolescenţi cu probleme de comportament, în timp ce autorii acelei crime masacrează pe oricine le stă în drum, într-o căutare minuţioasă a tânărului martor, potrivit Agerpres. Intriga filmului se desfăşoară pe fundalul unui incendiu de vegetaţie în pădurile din statul american Montana. Producătorii intenţionează să înceapă filmările în luna mai, după ce Taylor Sheridan va finaliza cel de-al doilea sezon al serialului „Yellowstone”, cu Kevin Costner în rolul principal.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments