Angajaţii din sistemul sanitar protestează în fața Guvernului

by Dana B.

Angajaţii din sistemul sanitar protestează astăzi, la Bucureşti. Mitingul din faţa Guvernului pregăteşte intrarea, luna viitoare, în grevă generală. Sindicaliştii din Sanitas sunt nemulţumiţi de legea salarizării şi de noul regulament de acordare a sporurilor. Spun că, după aplicarea acestora, au pierdut sume importante din venituri, de la câteva sute până la 1.500 de lei lunar.

Nicolae Manea, preşedinte Sanitas Constanţa: Am plecat peste 650 de oameni. Numai de aici plecăm 4 autocare, 200 şi ceva de oameni. Au plecat începând cu ora 5 de la Negru Vodă, de la toate centrele de acolo, a plecat un autocar de la Spitalul Municipal Medgidia, de la Sanatoriul Balnear, de la Eforie Nord. Au plecat 3 autocare de la Techirghiol. Pleacă autocarul şi de la Spitalul Orăşenesc Hârşova şi de la Spitalul Municipal Mangalia. Suntem foarte mulţi! Ce mesaj! Vrem să avem o lege a salarizării corectă, care să fie în beneficiul tuturor salariaţiilor, nu acceptăm să fie în beneficiul a 80 la sută.

Ileana Ionescu, preşedinte Sanitas Dolj: Cel mai mare număr din Sănătate: la muncitori, la TESA, la infirmiere, oamenii care lucrează, sunt baza spitalului. Practic, nu se măreşte nimic, nici salarii şi nici sporuri. Şi se spune că peste 4 ani. Peste 4 ani când? Când inflaţia este în halul în care este! Oamenii ăştia sigur că nu mai pot să stea.

Iulian Cobzariu, preşedinte Sanitas Iaşi: Chiar dacă bugetul de salarii a crescut, aceste fonduri au fost distribuite către angajați într-un mod nedrept, peste 600 de angajați din Iași înregistrează diminuări pe venituri între 300 și 1.300 de lei.

Adriana Vladu, liderul Sanitas Bihor: Cel mai tare ne doare plafonul de 30%, nu ne putem încadra în acel 30% și doamnele ministre, și a Sănătății, și doamna Olguța, nu înțeleg acest lucru.

Protestul Sanitas va bloca ast ăzi circulaţia rutieră din Capitală. 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la demonstraţia din faţa Guvernului, aşa că poliţiştii Brigăzii Rutiere au anunţat restricţii de trafic.

De la ora 9.00, timp de 6 ore, maşinile nu vor avea voie să circule pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei. În cazul în care va fi nevoie, poliţiştii vor bloca şi zona cuprinsă între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf.

Tot la nevoie, se ia în calcul şi restricţionarea traficului pe strada Paris şi breteaua care leagă Bulevardul Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să evite zona Pieţei Victoriei, începând cu ora 9:00.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments