Angajații din primării reiau greva de avertisment începând de astăzi

by Andreea Radu

Angajaţii din primăriile rurale reiau greva de avertisment. Dacă guvernanții nu-și vor respecta promisiunile legate de creșterea salariilor, bugetarii amenință că vor poni o grevă generală în săptămâna alegerilor locale. Angajații din administrația publică locală nu mai au răbdare. În 2.500 de primării de comune, bugetarii vor înceta de astăzi lucrul timp de două ore, iar orice cerere sau adeverință nu va fi eliberată pe loc, ci în termen legal de 30 de zile. În restul programului, vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel.
Motivul este legat de faptul că guvernanții le-au promis creșteri de salarii, cu 500 de lei brut, însă majorarea nu a mai avut loc. ”Vom începe cu o săptămână de greve de avertisment de câte două ore, zilnic. Nu vă pot spune o oră la care se va desfăşura acţiunea, pentru simplul fapt că nu vrem să fie o oră fixă. În fiecare zi va fi o altă oră la care încep cele două ore de protest. Vom munci la fel ca şi până acum, dar dacă se va simţi o presiune în comunitatea locală, asta va însemna că întreaga suflare din primării în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea într-un parteneriat deplin cu cetăţenii din satele noastre şi că dacă astăzi dăm orice adeverinţă în două ore sau, cel târziu, a doua, a treia zi – un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie – înseamnă că noi suntem alături de comunitatea locală.
În momentul în care vom trece la rezolvarea lucrărilor în termenul maxim prevăzut de lege, se va simţi diferenţa. Ca să nu ne mai înjure lumea că suntem mulţi, puturoşi şi bine plătiţi. Toate aceste trei calificative sunt jignitoare şi sunt nelalocul lor. Dar le întâlnim pe stradă, în fiecare zi”, a precizat Dan Cârlan, liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România – SCOR, în cadrul unei declaraţii de presă.
La nivelul județului Timiș, peste 200 de sindicaliști din SCOR, angajați în 16 primării din județ, vor intra în grevă de avertisment, iar în județul Cluj, aproximativ 30 de primării locale vor adopta această măsură, scrie antena3.ro.

Facebook Comments