Angajații din învățământ cer salarii mai mari de anul viitor

by Adrian Pavel

Nu mai puțin de 163.813 petiții au fost semnate de angajații din Învățământ pentru mărirea salariilor. Reprezentanții a trei federații sindicale din domeniu au depus, luni, actele la Guvern.

Angajații din învățământ cer mărirea salariilor din 2022.  Semnatarii petițiilor fac parte din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţionale Sindicale „Alma Mater”, iar aceștia cer mărirea veniturilor începând cu 1 ianuarie 2022.

Prin semnarea petiţiilor, salariaţii îşi exprimă nemulţumirile faţă de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, se precizează în comunicat.

„Aceste petiţii sunt cadoul de Moş Nicolae din partea angajaţilor din învăţământ pentru Guvernul României. Am ales această zi pentru a trage un semnal de alarmă faţă de salarizarea nemotivantă, care a generat exodul personalului calificat şi a condus la îmbătrânirea corpului profesoral, transformând cariera didactică într-una neatractivă pentru tinerii cu vocaţie”, se menţionează în comunicatul organizaţiilor sindicale.

Totodată, în petiţii se solicită, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, ca la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învăţământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizaţia preşedintelui României.

Totodată, cele trei federaţii sindicale din învăţământ cer întregii clase politice să trateze educaţia ca o prioritate şi astfel să aloce un procent relevant din PIB învăţământului, prin Legea bugetului de stat pe anul 2022.

Facebook Comments