ANGAJATII DE LA AMBULANTA CONTINUA PROTESTELE IMPOTRIVA DIRECTORULUI

by Andreea Radu

Aproximativ 60 de persoane au cerut din nou, vineri, demisia directorului Ambulanţei Arad, Roberto Schill, pe care îl acuză de comportament dictatorial. La protestul, care a avut loc în curtea ambulaţei, au participat doar cei din turele libere, pentru a nu afecta activitatea de asigurare a urgenţelor medicale.

Pe de altă parte, peste 100 de angajaţi au semnat o petiție prin care cer demisia managerului.

Protestul a avut loc astăzi pentru că este ultima zi a controlului efectuat de către Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, iar angajații susţin că au vrut să le arate celor de la minister că sunt uniţi. Controlul vizează activitatea directorului din 2012 până în prezent.

Angajații de la Ambulanța Arad susţin că sunt epuizati din cauza orelor suplimentare de munca, dupa ce peste 100 de medici, asistente sau șoferi, au plecat in ultimii ani, forțați, susţin protestatarii, tot de atitudinea managerului, care, la începutul protestelor, spunea că nu va demisiona.

În cazul în care acesta nu va renunța la funcție, angajații amenință cu demisiile in bloc.

 

Sursa: europafm.ro

Facebook Comments