Andrei Mandache s-a remarcat în tricoul naționalei

by Sorin Haut

Naționala masculină de baschet a României a obținut o victorie mare, 58-56, în deplasarea din Croația, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale 2019. Arădeanul Andrei Mandache, desemnat căpitan al tricolorilor, a reușit 5 puncte (1×3), 5 pase decisive și șase recuperări, în disputa de la Zadar.

A urmat meciul de aseară, de la Cluj-Napoca, în care România încerca să confirme evoluția bună și în fața puternicei naționalei a Italiei. Nu a fost deloc așa, „squadra azzura” impunându-se un un neverosimil 101-50, meci în care Mandache a contabilizat 13 puncte (3×3), 4 pase decisive, 2 recuperări și un indice de eficiență 11.

Cu două victorii și două înfrângeri, România e a doua în grupă, cu 6 puncte, după liderul Italia, 8 puncte, dar în fața Olandei și Croației, ambele cu 5 puncte. România mai are jucat cu Olanda, în deplasare (28 iunie) și acasă, cu Croația (1 iulie). Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în faza următoare a competiției.

Facebook Comments