ANCHETE ONLINE: CJA INVESTEȘTE MILIOANE DE EURO DIN BANII ARĂDENILOR ȘI PROFITĂ TIMIȘORENII

by Florian Popa

Scandalu-i cât casă în fieful șefului campaniei electorale a PNL, scrie ancheteonline.ro. O afacere urât mirositoare pusă la cale de oficialii PNL, în frunte cu Gheorghe Falcă, dă pe afară și e pe cale să explodeze. O investiție de 2 milioane de euro pentru municipiul Arad se duce pe apa Sâmbetei din cauza incompetenței și corupției la nivelul consiliului județean, administrat de politrucii lui Falcă.

Este vorba despre situația aeroportului din Arad care, după ce înghițit milioane de euro din fondurile UE și ale administrației județene și unde nu mai activează nici o companie aeriană, acum, va trece în subordinea Ministerului Transporturilor și va fi administrat de Aeroportul din Timișoara. Adică, din proprietatea privată a județului Arad, în proprietatea statului.  Cu alte cuvinte, s-au făcut investiții din banii publici ai arădenilor, iar cei care profită sunt timișorenii. O mare păcăleală pentru locuitorii de pe malul Mureșului!

Adevărul este că totuși, au fost unii arădeni care au profitat: patronii firmelor clientelare ale PNL.  Acum, președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca trebuie să dea socoteală în fața propriilor cetățeni, dar și a consilierilor județeni. Organizația PSD îi cere demisia și forțează înlăturarea sa din fotoliul de președinte.

Dar cum s-a ajuns aici? De ani de zile de pe Aeroportul din Arad nu mai operează nici o companie aviatică pentru cursele de călători. După ce DHL și-a mutat baza la Timișoara, fostul terminal cargo, construit din fonduri europene,  a fost transformat cu 2 milioane de euro în terminal de pasageri. Numai că, nici așa nu a venit nici un operator aerian. Prin modul cum a fost manageriat, aeroportul din Arad a fost o pușculiță bună pentru partidul lui Gheorghe Falcă. Aeroportul, „vaca de muls” a PDL și ulterior PNL, este acum făcut cadou timișorenilor.

Terminal cargo din fonduri europene

În urmă cu ani de zile, lângă  Aeroportul Arad a fost construit un terminal cargo, care la vremea respectiva urma să deservească inclusiv județe din Ungaria și Yugoslavia. Investiția de 2,8 milioane euro a fost acoperită prin programul Phare, 2 milioane euro fonduri nerambursabile și din fondurile Consiliului județean Arad, care a contribuit cu 800.000 euro. Terminalul cargo a fost compus dintr-o hală de depozitare cu capacitate de 700 tone de marfă și capacitatea de prelucrare de 300 tone pe zi. Platforma de operare aeronave a avut 14.435 metri pătrați și a putut deservi două aeronave simultan. Platforma auto a permis accesul simultan pentru 9 autotrenuri și 4 furgoane. În momentul în care a fost finalizat, terminalul cargo de la Arad a fost primul terminal cargo din țară din afara Bucureștiului. În timp, la Aeroportul arădean și-a creat bază DHL, care a transportat marfa din toată lumea și de la Arad, a distribuit-o în vestul țării. Însă, DHL a folosit doar o treime din terminalul cargo.

Autostrada a „lovit” sub centură aeroportul

Construcția autostrăzii Arad-Timișoara a afectat aeroportul din Arad. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a făcut lobby la Ministerul Transporturilor pentru ca centura Aradului să fie inclusă în autostrada Arad-Timișoara. A prezentat acest lucru de nenumărate ori ca un adevărat succes pentru Arad. Pentru ca autostrada și centura în regim de autostradă să treacă pe terenurile pe care a trebuit, a fost afectat aeroportul din Arad.

La momentul când a fost promovat proiectul centurii Aradului în regim de autostradă, autorităţile judeţene au cedat câteva hectare de teren cu condiţia ca balizajul aeroportului să fie refăcut cu fonduri din bugetul autostrăzii. După finalizarea șoselei care trece chiar în vecinătatea aeroportului, pista locală nu a mai putut fi folosită noaptea din cauza farurilor maşinilor şi a lămpilor de iluminat şoseaua de mare viteză.

Astfel, centura ocolitoare a municipiului a reprezentat un obstacol din punct de vedere aeronautic. Fără sistem de balizaj nu s-a putut opera pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate scăzută. Aeroportul și-a refăcut balizajul printr-un credit bancar. Întreaga operațiune a costat 2,5 milioane de lei pentru restabilirea capacității operaţionale.

Milioane de euro pentru modernizări electorale

La Arad a fost necesară prelungirea pistei în direcția vest, deoarece prin decalarea pragului distanța disponibilă la aterizare este doar 1820 de metri, la limită pentru aeronava Airbus A320. Din cauza lipsei infrastructurii cu impact în navigația aeriană în condiții meteo nefavorabile, care a creat pierderi de natură economică, DHL s-a mutat la Timișoara. Fără nici o cursă, conducerea PDL de atunci a Consiliului Județean Arad a decis să modernizeze aeroportul. Proiectul a fost câștigat de firma ICCO Energ care prin credit furnizor a transformat terminalul Cargo în terminal de pasageri.

Conducerea PDL a Consiliului Județean Arad era convinsă că noua aerogară va conta extrem de mult pentru atragerea la Arad a marilor operatori. Și pentru acest lucru a investit 2 milioane de euro, iar aerogara a fost motiv de mândrie electorală, fiind inaugurată chiar în campania electorală pentru alegerile locale din acest an. A fost unul dintre punctele forte din campania lui Gheorghe Falcă, care a câștigat un nou mandat de primar.

Aeroportul, pușculiță pentru PNL

Ani de zile, directorul comercial al aeroportului din Arad a fost Ovidiu Moșneag, membru marcant PDL și un apropiat al lui Gheorghe Falcă. Moșneag a devenit din această vară consilier județean și așteaptă ca din iarnă să preia funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, deoarece cei doi vicepreședinți, Claudia Boghicevici și Sergiu Bîlcea, sunt plasați pe locuri eligibile pentru Camera Deputaților. În Consiliul de Administrație al Aeroportului s-au aflat membri marcanți ai PDL, care au primit sume considerabile de bani în timp ce de la Arad nu mai zbura nici un avion.

Un scandal legat de banii cheltuiți de aeroportul din Arad a izbucnit în luna septembrie, când consilierii județeni ai PSD au propus ca membrii în Consiliul de Adminsitrație și AGA să nu fie renumerați. „Am cerut în şedinţa de plen a CJA ca membrii în consiliile de administraţie şi în adunările generale ale acţionarilor să nu fie remuneraţi pentru activitatea lor. Prin atitudinea de care a dat dovadă echipa lui Falcă şi Cionca nu a făcut altceva decât să dea startul la o nouă ciolaniadă, de natură să le suplimenteze consilierilor liberali veniturile individuale lunare cu mii de lei. Vehemenţa cu care s-au opus propunerii noastre, lăcomia şi competiţia bolnavă de a prinde un loc cât mai în faţă, unul gras plătit, spune totul despre lipsa de altruism al acestei echipe. O să vă dau un singur exemplu şi trebuie ţinut cont că algoritmul prevede că indemnizaţia consilierilor reprezintă 25 la sută din indemnizaţia directorilor societăţilor. Aşadar, dacă directorul de la aeroport, căruia îi vom spune pe nume, Dan Bălăcel, fiind o mostră grăitoare de manager ineficient, are un salariu de 5000 Ron, atunci consilierii judeţeni care „ard gazul” în consiliul de administraţie de la aeroport, vor primi lunar câte 1250 Ron”, a declarat deputatul Dorel Căprar.

Parlamentarul social-democrat a și exemplificat cine sunt cei care primesc acești bani. „Să le spunem şi acestora pe nume ca nu cumva să creadă oamenii că este vreun secret. Aceştia sunt consilierii PNL Cristian Feieş şi Garofiţa Popa care lunar vor încasa cât salariul mediu al unui arădean, doar pentru a face figuraţie într-o adunare generală a acţionarilor sau un consiliu de administraţie al unei instituţii ce produce doar himere, dar în schimb înghite bani publici la greu. Nu cred că mai are nimeni nici o îndoială că populaţia acestui judeţ a fost înşelată în mod grosolan de conducerea liberală a CJA printr-un contract fantomă, de fapt inexistent, cu un operator de zbor şi o investiţie inutilă de 2 milioane Euro. Şi totul doar în scop electoral!”, a declarat deputatul PSD Dorel Căprar.

„Am să vă spun eu cât înghite anual Aeroportul din Arad pentru liniştea de mormânt ce îi caracterizează activitatea, 5 milioane de Euro din care 60% sunt doar cheltuieli de salarizare. Locul unde timpul a împietrit în loc iar Dan Bălăcel domneşte peste o colecţie de piste goale, de pe care se ridică în zbor doar păsările cerului. Am explicat cetăţenilor în nenumărate ocazii ce cacealma sinistră au tras liberalii la aeroport, cum au aruncat milioane de Euro pentru modernizarea terminalului de pasageri în condiţiile în care exista deja unul ce putea fi modernizat şi care avea o pistă standard funcţională şi posibilitatea de a opera zboruri de profil în mod regulat. Exact aici am vrut să ajung cu argumentaţia, după runde interminabile de declaraţii publice, în perioada pre-electorală, farsa liberalilor a ieşit la iveală, lăsându-i pe arădeni cu ochii în soare, adică fără posibilitatea de a utiliza serviciile vreunui operator de zbor. Bani în schimb s-au cheltuit şi încă se cheltuie, foarte mulţi chiar. Mă întreb cum poate Consiliul Judeţean Timiş să gestioneze strategic relaţia cu companiile ce operează zboruri de pe aeroportul din Timişoara, în condiţiile în care la 1 septembrie Ryanair a lansat șapte noi destinații spre care pot zbura direct pasagerii care se îmbarcă la AIT: Berlin, Bruxelles, București, Düsseldorf, Frankfurt, Londra și Milano. Să mai amintesc că estimările arată o mobilitate a aproximativ 600.000 de pasageri în prima etapă de dezvoltare iar noua bază din Timișoara, cu o aeronavă alocată și o investiție de 100 m $ va susține 450 de locuri de muncă la aeroportul din capitala Banatului. Şi aici se naşte iar o întrebare legitimă, de ce a plecat în 2008 Ryanair din Arad? Cine era la butoane la Consiliul Judeţean în acea perioadă, nu oare tot echipa PDL-PNL care ştie doar un singur lucru, să arunce cu bani publici în timp ce serveşte arădenilor minciuni pe fondul ineficienţei administrative şi a clientelismului politic”, a declarat Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad.

Aeroportul, făcut cadou unui coleg de partid

Numai că, lunile au trecut și noua conducere PNL (PDL) a Consiliului Județean Arad nu a găsit nici un operator pentru aeroportul din Arad, în condițiile în care la Timișoara și Oradea numărul curselor și operatorilor este în creștere. Profitând de faptul că ministrul Transporturilor se află în zonă, Gheorghe Falcă, devenit între timp coordonatorul național al campaniei electorale a PNL, și-a adus ministrul la Arad. Cu toate că aeroportul aparține de Consiliul Județean Arad, nu de primăria condusă de Falcă, Primăria municipiului Arad a confirmat printr-un comunicat de presă că Aeroportul din Arad, cu o aerogară nou-nouță, inaugurată înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale și în care s-a investit o sumă de peste două milioane de euro, va fi transferat la Timișoara. „Pentru Aeroportul Arad s-a decis începerea procedurilor de fuziune cu Aeroportul Timișoara pentru dezvoltarea unui aeroport regional în subordinea Ministerului Transporturilor”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Aradului.

Pentru că Aeroportul înseamnă prea multe cheltuieli pentru Arad, președintele Consiliului Județean Arad, ”doctorul în drept”, Iustin Cionca, cu ajutorul lui Gheorghe Falcă, au decis să-l facă cadou unui coleg de partid, Nicolae Robu, primarul Timișoarei. Președintele Consiliului Județean Arad a iniţiat acest demers fără mandat din partea consilierilor şi cu atât mai puţin din partea cetăţenilor.

Nu se știe cum vede ministrul Transporturilor această fuziune între cele două aeroporturi, pentru că cel din Arad este privat, aparținând Consiliului Județean Arad, iar cel din Timișoara aparține Ministerului Transporturilor. Nu se cunosc nici calculele economice pentru care ar fi preluat la Ministerul Transporturilor un aeroport neoperabil. Conform datelor înregistrate la Ministerul Finanțelor, aeroportul din Arad a avut în 2015 pierderi de 129.000 de euro la o cifră de afaceri de 685.000 de euro, în timp ce aeroportul Timișoara a avut o cifră de afaceri de aproape 7 milioane euro și un profit de aproape 200.000 de euro. Surse din cadrul aeroportului Timișoara au declarat că acest aeroport nu funcționează la capacitate maximă nici pe traficul de călători, nici pe cel de mărfuri ca să se justifice preluarea celui din Arad.

Scandal pentru aeroport

Imediat după ce au aflat din presă de intenția lui Iustin Cionca de a face un cadou orașului vecin, după ce arădenii au investit milioane de euro într-un aeroport de pe care nu zboară nici un avion, PSD-diștii arădeni îl acuză pe Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad, că a încălcat legea, pentru că nu poate ceda aeroportul fără a avea mandat din partea consilierilor județeni.

PSD Arad va depune o solicitare de convocare a unei şedinţe extraordinare de consiliu pentru clarificarea tuturor acestor aspecte.  „Aroganţa şi secretomania au atins limite greu de închipuit şi îi reamintesc lui Iustin Cionca că Legea 393/2004, cea care reglementează statutul aleşilor locali, prevede la articolul 50, aliniatul 1, că aleşii locali au obligaţia de a aduce la cunoșţinţa cetăţenilor toate faptele şi actele administrative ce interesează colectivitatea locală. Mai exact, arădenii trebuiau să fie la curent iar preşedintele avea obligaţia să facă această informare publică. Adică faptul extrem de grav că intenţionează să înstrăineze aeroportul din Arad. În al doilea rând decizia nu este la latitudinea sa ci a consilierilor care votează şi alcătuiesc de drept consiliul judeţean. Chestiune specificată în legea 215, ce vizează atribuţiile consiliului. Astfel, articolul 91, aliniatul 4, spune fără drept de apel, la punctele a şi respectiv b, că doar consiliul hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a județului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii. Consiliul şi nu preşedintele, atenţie! Articolul b este şi mai specific şi explică faptul că acelaşi consiliu hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului. Aşadar Cionca nu a avut nici un mandat din partea celor pe care locuitorii judeţului i-au trimis în consiliul judeţean pentru a le reprezenta interesele, el s-a comportat precum un vătaf de moşie, afişând aceeaşi aroganţă şi dispreţ PDL-ist, cu care ne-a obişnuit Gheorghe Falcă”, a declarat Consilierul județean Marius Sulincean.

Suspendarea lui Cionca

În cursul zilei de luni, consilierii județeni social-democrați vor depune la Consiliul Județean solicitarea convocării şedinţei extraordinare. „În acest sens, luni vom depune la consiliul judeţean solicitarea convocării şedinţei, cu un singur pe ordinea de zi, proiectul de revocare din funcţie a preşedintelui CJA, Iustin Cionca. Desigur, există şi varianta de onoare prin care acesta să-şi înainteze demisia, aspect de care însă ne îndoim din considerente lesne de înţeles. Cionca nu posedă aşa ceva. Ne întrebăm în mod justificat de ce această grabă suspectă a PDL-PNL de a înstrăina aeroportul. Este evident că demersul lui Cionca demonstrează incompetenţa sa şi a echipei precum şi management defectuos în îndeplinirea atribuţiilor mandatului. Nu ar fi exclus de asemenea ca la mijloc să fie şi vreo încălcare a legii, dublată de teama evidentă de a fi descoperită. Avem în faţa noastră „n” teme şi obiective administrative batjocorite de Cionca şi Falcă, teme de etapă în campanie, transformate ulterior în dezastre şi însăilate pe un şir interminabil de minciuni: UTA, cetatea Aradului, bazinul de polo şi multe altele. PSD Arad îi cere imperativ lui Iustin Cionca să respecte legile şi prevederile în vigoare şi mai ales să găsească soluţia necesară pentru funcţionarea Aeroportului Arad, alta evident decât înstrăinarea sa”, a declarat consilierul judeţean PSD Marius Sulincean.

 

Sursa: ancheteonline.ro

Facebook Comments