Anca Stoenescu a demisionat din funcția de inspector școlar general adjunct

by Florian Popa

Anca Stoenescu nu a mai așteptat marea pedelizare a Inspectoratului Școlar, începută deja prin instalarea fostului deputat PDL Marius Gondor în fruntea instituției, și a demisionat din funcția de inspector școlar general adjunct. Anunțul a fost făcut chiar de Anca Stoenescu, pe pagina sa de Facebook:

„Dragii mei, consider ca a venit momentul sa îmi depun mandatul de inspector scolar general adjunct, susținut într-un context politic care acum s-a schimbat. Voi rămâne alături de echipa care m-a susținut și alături de care am reușit sa aducem pentru județul Arad fonduri uriașe pentru reabilitarea unităților de învățământ. De-asemenea las in urma un proiect educational de 1,5 mil. euro și încă doua proiecte depuse, in valoare de 500.000 euro. Am reușit din anul 2017 sa aprobam posturi nedidactice și didactice auxiliare ( peste 40) pentru bunul mers al procesului de învățământ. Prin programul de încadrări din acest an (18 ore pentru titulari și max. 2 ore la plata cu ora ), program asumat de Isj Arad, am reușit sa scoatem la concursul de titularizare mult mai multe norme decât in alți ani. Am încercat sa girez toate concursurile și olimpiadele școlare și sa încurajez performanța in învățământ. Am reușit sa obțin posturi de portari pentru Isj Arad și sa intram in legalitate și in normalitate. Poate toate acestea sunt lucruri mărunte, dar împreuna cu echipa Isj Arad și cu susținerea Ministerului Educației Naționale am reușit sa punctam anumite aspecte prioritare pentru un învățământ de calitate. Vreau sa le mulțumesc directorilor și colegilor din învățământul preuniversitar pentru organizarea examenelor și concursurilor naționale. Aradul a fost la înălțime datorită lor. Apreciez susținerea părinților și a elevilor arădeni in toate acțiunile pe care le-am desfășurat. Va mulțumesc tuturor, sunteți minunați.
Vreau sa le mulțumesc pentru frumoasa colaborare și colegilor din presa arădeană! Au fost prezenți și implicați in tematicile Invatamantului Aradean și au participat la conferințele de presa ale Inspectoratului Scolar Judetean Arad!
La final de mandat, revin pe catedra de profesor și cea de lector univ.dr. la UAV Arad, cu fruntea sus, pentru ca cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acela de a fi ,, aproape de colegi și elevi”!“.

Facebook Comments