Anca Serea a ajuns la spital

by Cristian Dobre

Anca Serea are din nou probleme de sănătate și a ajuns la spital. Vedeta a făcut anunțul pe contul de socializare. Din păcate, ea nu a putut fi prezentă la ziua fiicei sale, Sarah.
Soția lui Adrian Sînă i-a transmis urările de rigoare fiicei sale, cu ocazia zilei de naștere, exprimându-și regretul că nu i-a putut sta alături în ziua în care a împlinit 13 ani. “Ieri a fost ziua micuței noastre domnișoare Sarah și am realizat cât de repede trece timpul! 13 ani au trecut într-o clipită și bebelușul de odinioară s-a transformat într-o domnișoară frumoasă și elegantă, de o bunătate rar întâlnită și care mă face mândră constant. Parcă ieri Clopotica Leah venea pe lume, iar acum a învățat să meargă și va împlini peste câteva zile un an.
Din păcate nu am putut să fiu fizic lângă ea din cauza unor probleme de sănătate, dar sunt optimistă și sunt sigur că se vor rezolva rapid… Timpul trece extrem de repede și nu iartă pe nimeni. Aceasta este o perspectivă de a privi lucrurile. Dar timpul ne oferă ocazii nenumărate de a ne bucura alături de copiii noștri, de a le vedea fiecare pas în evoluție. Depinde doar de noi cum îl folosim. Dacă timpul pe care îl avem ajunge împrăștiat în lucruri neimportante, vom rămâne cu o senzație amară. Însă, dacă îl dedicăm familiei și oamenilor dragi, atunci va fi consumat cu folos. Prețuiți fiecare clipă și folosiți-o cu înțelepciune.
Căci puteți rata cele mai prețioase amintiri pentru niște sclipiri de moment. Să aveți sănătate, iartă-mă, Sarah! Vin repede acasă”, a transmis Anca Serea pe rețelele de socializare.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments