Anamaria Prodan, replică pentru Iulia Albu: ”Am atitudine, deci pot să port orice”

by Cristian Dobre

În ultimii ani, Iulia Albu a devenit un fel de Bau-bau pentru vedetele autohtone. Recunoscând sau nu, aproape toate s-au temut de criticile ei. Printre puținele care se simt încrezătoare înstilul propiu și nu țin cont nici de trenduri, nici de părerea Iuliei se numără Anamaria Prodan.
Dacă până de curând Iulia Albu doar comenta ținutele vedetelor de la diferite evenimente, acum merge în dressing-ul acestora și aruncă, la propriu, tot ce i se pare că nu se potrivește cu stilul vedetei care i-a deschis ușa casei. Sunt dăți când Albu aruncă și jumătate din garderoba invitatului!
„Este câteodată «stop la dressing». Nu prea am milă, nu mă caracterizează”, ne-a dezvăluit Iulia Albu. Din păcate pentru ea, nu toate vedetele sunt cooperante. Printre cele pe care nu le-a putut ține în frâu se numără Anamaria Prodan.

„Eu mi-am luat înapoi toate hainele, pentru că eu sunt Anamaria Prodan și orice aș pune pe mine sunt eu și eu știu cum să mi le port. Am atitudine, deci pot să port orice. Așa că pot să ies pe stradă și în trening”, ne-a spus amuzată impresara de fotbaliști.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments