Tot mai multe persoane fizice primesc notificări de conformare din partea ANAF, în contextul intensificării controalelor privind declararea veniturilor. Specialiștii avertizează că ignorarea acestor informări poate duce la verificări fiscale amănunțite și la costuri suplimentare semnificative.
Potrivit unei firme de avocatură, sunt vizate în special persoanele care au obținut venituri din surse precum profesii liberale, chirii, dividende, dobânzi, venituri din străinătate sau jocuri de noroc și nu le-au declarat prin Declarația unică, respectiv nu au achitat impozitele și contribuțiile aferente.
Contribuabilii care nu răspund în termen de 30 de zile la notificările primite riscă să intre în proceduri de control fiscal. În cazul în care sunt descoperite obligații nedeclarate, aceștia pot fi sancționați cu penalități de 0,08% pe zi de întârziere, calculate de la scadență până la plata efectivă.
Mai mult, în situațiile în care sursa veniturilor nu poate fi identificată, autoritățile pot aplica un impozit de 70% asupra bazei impozabile ajustate, una dintre cele mai severe măsuri prevăzute de legislația fiscală.
Pentru obligațiile fiscale mai vechi de trei ani, penalitățile și dobânzile pot depăși chiar valoarea sumelor datorate inițial.
Specialiștii recomandă tratarea cu maximă seriozitate a acestor notificări și, dacă este necesar, solicitarea unei prelungiri a termenului de răspuns, mai ales în situațiile în care documentele vizează ani anteriori, precum 2020 sau 2021.
ANAF trimite notificări către persoane fizice. Ce riscă cei care le ignoră