Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a declanșat o amplă acțiune de control la nivel național, care vizează 62 de firme din domeniul serviciilor de protecție și pază, suspectate de fraude fiscale.
Societățile au fost selectate în urma unor analize de risc care au indicat suspiciuni consistente de sustragere de la plata taxelor și contribuțiilor către bugetul de stat. Potrivit ANAF, evaluările au scos la iveală posibile practici precum diminuarea bazei impozabile, externalizarea artificială a obligațiilor fiscale și diferențe între volumul activității desfășurate și obligațiile declarate.
Verificările au loc atât la sediile firmelor, cât și în peste 300 de obiective unde își desfășoară activitatea agenții de pază. Inspectorii urmăresc să stabilească dacă situația din teren corespunde cu evidențele de personal și cu taxele raportate către stat.
Un punct central al controalelor îl reprezintă modul de calcul, reținere și plată a impozitului pe salarii și a contribuțiilor sociale. Analizele preliminare indică posibile cazuri de muncă nedeclarată sau subdeclarată, încadrarea formală a angajaților la salariul minim, urmată de acordarea unor sume suplimentare neimpozitate, dar și utilizarea unor contracte de prestări servicii sau subcontractări succesive pentru a masca raporturi reale de muncă.
Inspectorii verifică, de asemenea, dacă veniturile și cheltuielile au fost evidențiate integral în contabilitate.
Acțiunea se desfășoară în cooperare cu Inspecția Muncii, pentru identificarea și sancționarea muncii nedeclarate și a altor încălcări ale legislației muncii.
Prin această operațiune, autoritățile urmăresc asigurarea unui mediu concurențial corect și protejarea drepturilor angajaților din domeniu. ANAF anunță că va continua monitorizarea sectoarelor cu risc fiscal ridicat și va interveni ori de câte ori sunt identificate indicii privind evitarea obligațiilor fiscale.
ANAF „calcă” firmele de pază. Controale în forță la 62 de societăți din toată țara