Ana Bogdan, în turul doi la US Open. Urmează duel românesc

by Sorin Haut

Intrată direct pe tabloul principal la US Open, Ana Bogdan s-a calificat în turul al doilea, după ce a eliminat-o pe Taylor Townsend.

Partida a fost foarte echilibrată, iar Bogdan s-a impus în 3 seturi, partida durând 2 ore și 19 minute.

Ana a câștigat primul set, 6-4, jucătoarea din America a egalat apoi (tot 6-4), într-o manșă în care s-au realizat nu mai puțin de 5 break-uri, iar în decisiv Bogdan a fost mai bună, a condus la un moment dat cu 5-1, reușind în cele din urmă să-și adjudece setul al treilea cu 6-3.

În turul următor, Ana Bogdan o va întâlni pe Monica Niculescu: aceasta a trecut de Kristina Mladenovic, într-un meci care a fost inițial întrerupt din cauza ploii, marți seara.

În aceste condiții, vom avea parte de un duel cu repetiție. Monica Niculescu și Ana Bogdan s-au înfruntat şi anul trecut în turul al doilea la US Open. Niculescu s-a impus atunci, cu 6-0, 6-1, la fel ca şi în celelalte două confruntări, în 2010 în primul tur la Bucureşti (ITF, 75.000 dolari), cu 7-5, 7-5, şi în 2015, tot la Bucureşti (WTA), în primul tur, cu 6-2, 5-7, 6-2.

Sorana Cîrstea s-a calificat și ea în turul al doilea la US Open, după victoria cu 6-1, 6-3 contra olandezei Lesley Kerkhove, venită după numai o oră şi 15 minute de joc. (sursă: digisport.ro).

Facebook Comments