Amicale de gală pentru utiştii Miculescu şi Isac, la naţionala de tineret

by Sorin Haut

FRF a perfectat pentru luna septembrie două amicale de gală pentru România U21, împotriva Spaniei, actuala campioană europeană și a Olandei. Ambele meciuri se vor disputa la Cluj şi vor fi ultimele două teste majore înaintea Campionatului European din 2023 pe care ţara noastră îl găzduiește alături de Georgia. Selecţionata pregătită de Florin Bratu, calificată ca şi gazdă la turneul final, nu se simte prea bine în amicale, bifând două înfrângeri cu Georgia, 0-2 și Slovacia, 3-4, în acest ultim joc „tricolorii” conducând cu 3-1.

Utiştii David Miculescu şi Damian Isac, componenţi ai naţionalei de tineret, au aşadar ocazia să bifeze două meciuri foarte tari înaintea Europeanului, care să îi ajute în acumularea de experienţă dar şi în creşterea cotei pe piaţă. În ultimul amical, cel din Slovacia, Miculescu a fost titular şi schimbat în partea a doua, iar Isac a bifat ultima jumătate de oră.

Facebook Comments