Americanii sărbătoresc astăzi 241 de ani de libertate

by Dana B.

Statele Unite ale Americii celebrează Ziua Independenţei. Tradiţonal, pe 4 iulie au loc parade, concerte, spectacole şi numeroase alte evenimente în aer liber. Cea mai importantă defilare are loc în capitala federală, Washington D.C.

Ca în fiecare an, vor participa soldaţi, civili şi numeroase care alegorice. Este prima Zi a Independenţei pentru preşedintele Donald Trump, iar la Casa Albă a fost pregătită o petrecere modestă. Mai mulţi militari şi familiile lor vor fi invitaţi la un picnic pe peluză, ca apoi să urmărească focul de artificii.

Numeroase triburi amerindiene (irochezi, sioux, apași, comanși ș.a.) de vânători și pescari, ai căror strămoși imigraseră din Asia peste strâmtoarea Bering spre sfârșitul Paleoliticului, populau teritoriul nord-american în epoca precolumbiană (circa 26.000 î. Hr.). În jurul anului 1 000, coastele răsăritene (New England și Newfoundland în Canada) au fost vizitate de vikingii veniți din Islanda, sub conducerea lui Leif Eriksson. În 1492, genovezul Cristofor Columb a fost navigatorul care a dezvăluit Europei existența noului continent.

Spaniolii, conduși de Pedro Menendez de Aviles, au fondat în 1565, Sf. Augustin (Florida), prima așezare europeană permanentă de pe continentul nord-american. Pe coasta Atlanticului au luat ființă, între 1607 și 1733, potrivit mae.ro, 13 colonii engleze — Massachusetts (1620), Maryland (1634), Pennsylvania (1681), Georgia (1733) ș.a. Florida a fost colonizată de spanioli, Canada, valea fluviului Mississippi cu Louisiana de francezi, astfel încât din secolele XVII-XVIII, coloniile engleze au fost implicate în conflictele care au opus aceste mari puteri. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, măsurile discriminatorii adoptate de metropolă față de coloniile nord-americane au determinat, în cele din urmă declanșarea Războiului de independență (1775-1783), notează Agerpres.

La 4 iulie 1776, cele 13 colonii și-au proclamat independența, adoptând ”Declarația de independență” a Congresului (Thomas Jefferson, B. Franklin, J. Adams ș.a.), prin care au fost rupte legăturile cu Marea Britanie, fapt recunoscut prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783. În 1787 a fost adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care a proclamat SUA stat federal și introduce sistemul prezidențial de guvernământ — George Washington (1789-1797) — primul președinte al țării. Colonizarea Vestului Îndepărtat a cunoscut apogeul la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales după 1848, când au fost descoperite depozitele de aur din California. Victoria în Războiul Mexican (1846-1848) a adus în posesia SUA a încă șapte state (printre care California și Texas). Granița de nord-vest a fost stabilită prin Tratatul cu Marea Britanie din 1846.

Capitala Statelor Unite este Washington D.C., un oraș fondat la 16 iulie 1790, și numit după primul președinte al SUA, George Washington (1732-1799). Orașul găzduiește nenumărate memoriale și monumente, biblioteci și muzee, galerii și grădini, unele dintre cele mai importante simboluri americane: Casa Albă, reședința oficială a președinților Statelor Unite ale Americii; Capitoliul, sediul Congresului american; Memorialul Lincoln înfățișat de un templu în stil doric, iar coloanele ce încadrează monumentul la exterior reprezintă statele în număr de 36, la momentul președinției lui Abraham Lincoln (1861-1865); Monumentul Washington, un obelisc înalt de 169 de metri, construit între anii 1848 și 1884, în onoarea primului președinte american, George Washington, toate reunite sub forma unui parc uriaș — National Mall; Biblioteca Congresului, cea mai mare bibliotecă din țară, inaugurată în 1800; Galeria Națională de Artă fondată în 1937; Muzeul Național Aero-Spațial, care deține cea mai mare colecție de exponate din domeniul aero-spațial din lume; Institutul Smithsonian, cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume înființat în 1846; faimoasa Union Station, construită în 1907 și multe altele.

Forma de guvernământ a SUA este republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimțită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal și un „stat asociat” — Puerto Rico).

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, spune, într-un mesaj video transmis marţi, de Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii, că în acest an SUA sărbătoresc 241 de ani de la Declaraţia de Independenţă, dar şi 20 de ani de Parteneriat Strategic între România şi Statele Unite, iar prioritatea rămâne promovarea securităţii, a democraţiei şi statului de drept şi a prosperităţii.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments