Amenzile din Starea de Alertă: Lipsa măștii de protecție te poate costa scump

by Florian Popa

S-a publicat în Monitorul Oficial, luni seara, actul normativ emis de Guvern cu regulile pentru Starea de Alertă (la finalul articolului găsiți și măsurile).

Este foarte important de știut că amenda se înjumătățește dacă este achitată „în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal”.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei:

– Intrarea în spații închise fără mască de protecție

– Circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii

– Petreceri acasă cu mai mult de 8 persoane

– Ieșirea din localitate pentru un alt motiv decât motivele legale sau fără declarația legată de motivul deplasării

– Nerespectarea carantinei sau a izolării la domiciliu timp de 14 zile

– Participare la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte

– Participare la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise

– Nerespectarea interdicției de ieșire din zonele carantinate

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei:

– Nerespectarea carantinei sau a izolării la domiciliu timp de 14 zile

– Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicției de ieșire din zone carantinate

Amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei:

– Desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise

Amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei:

– Nerespectarea interdicțiilor de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise

Facebook Comments