Amenzi în valoare de 1,5 milioane lei, în urma controalelor ANPC la apele minerale şi apele de izvor

by Cristian Dobre

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC; n.r.), prin organele sale teritoriale, a aplicat sancţiuni de aproape 1,5 milioane în urma controalelor derulate în perioada 24 iunie-12 iulie 2019 privind respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare şi etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor, potrivit B1.

Controlul s-a desfăşurat în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti. Astfel, au fost controlaţi 803 operatori economici (112 distribuitori, 18 producători, 643 magazine şi 30 staţii de distribuţie carburanţi), fiind constatate abateri la 423 dintre aceştia (52,68%), potrivit unui comunicat de presă.

A fost verificată o cantitate de circa 3.715.011 litri apă minerală naturală şi apă de izvor, constatându-se că 371.082 litri (10 %) din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a unei cantităţi de 48.992 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată, în valoare de 87.407 lei, care era depozitată în condiţii improprii (temperatură peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare), care prezenta data durabilităţii minimale depăşită sau prezenta caracteristici organoleptice neconforme.

Totodată, a fost oprită de la comercializare o cantitate de 291.837 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 460.129 lei până la remedierea neconformităţilor constatate şi au fost aplicate 464 sancţiuni contravenţionale constând în 214 avertismente şi 250 amenzi, însumând 1.410.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Printre abaterile constatate se numără: comercializarea de produse cu parametrii neconformi; nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători; comercializare de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită; lipsa elementelor de identificare şi caracterizare; înscrisuri incomplete sau incorecte, informaţii menite a induce în eroare consumatorii, lipsa traducerii sau traducerea eronată în limba română; comercializarea de ape îmbuteliate în ambalaje deteriorate; lipsa afişării preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură sau neafişarea acestora în mod vizibil; lipsa afişării preţului de comercializare etc.

Sursa: psnews.ro

Facebook Comments