Amenzi de peste un milion de lei date de Garda de Mediu Arad într-o singură lună. Două sesizări penale pentru îngroparea deșeurilor

/
Amenzi de peste un milion de lei date de Garda de Mediu Arad într-o singură lună. Două sesizări penale pentru îngroparea deșeurilor
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad a desfășurat zeci de controale în luna aprilie 2026, în urma cărora au fost aplicate amenzi de peste 1,1 milioane de lei și au fost întocmite două sesizări penale pentru infracțiuni de mediu.

Potrivit bilanțului prezentat de instituție, luna aprilie a fost marcată de acțiuni intense de control și monitorizare în întreg județul Arad, comisarii verificând atât agenți economici, cât și unități administrative.

În total, au fost efectuate 77 de inspecții de mediu, iar pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale.

Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 1.117.800 de lei, sumele urmând să intre la bugetul de stat.

De asemenea, Garda de Mediu Arad a înregistrat și soluționat 32 de sesizări venite din partea cetățenilor.

Comisarii de mediu anunță „toleranță zero” pentru infracțiunile care afectează mediul, iar în două cazuri au fost întocmite sesizări penale pentru îngroparea ilegală a deșeurilor, documentele fiind înaintate organelor de cercetare penală.

Reprezentanții instituției avertizează că îngroparea deșeurilor reprezintă o infracțiune gravă, cu impact direct asupra sănătății populației și asupra mediului înconjurător.

„Îngroparea deșeurilor nu este o soluție de curățenie, ci o infracțiune gravă care pune în pericol sănătatea comunității”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Arad.