Amenzi de până la 12.000 de lei pentru românii care fac gălăgie în bloc

by Andreea Radu

Cresc amenzile pentru locatarii care nu respectă orele de linişte la bloc, iar în unele cazuri sancţiunile se dublează. Cei care folosesc aparate care produc prea mult zgomot sau cei care dau muzica prea tare pot fi sancţionaţi cu până la 10.000 de lei. Deranjarea vecinilor prin organizarea petrecerilor sau prin muzică dată la un volum ridicat, indiferent de oră, va fi sancționată cu amenzi substanțial majorate față de cele din prezent, sancțiuni care pot ajunge de la 6.000 lei până la 12.000 lei în caz de repetare. Vecinii care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, față de 1.500 lei, cât era până acum plafonul maxim, scrie antena3.ro.
În caz de recidivă, valoarea crește substanțial, astfel că cine încalcă legea riscă amendă de până la 6.000 lei. Sunt prevăzute în toate aceste cazuri și altfel de sancțiuni, ca de pildă prestarea a 100 până la 150 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, vor primi amenzi duble comercianții care nu respectă decizia autorităților de suspendare a activității, ca urmare a încălcării interdicțiilor de vânzare a alcoolului în anumite zile, la anumite evenimente sau minorilor.
Amenzi duble vor primi și firmele sancționate pentru închirierea spațiilor de proxenetism și care nu au respectat decizia de suspendare.
Amenzile pentru deranjarea vecinilor sau locuitorilor prin petreceri, muzică și zgomot au fost majorate ultima dată în ianuarie 2020.
Raportul cu noile niveluri de amenzi urmează să fie votat în plenul Senatului și, ulterior, proiectul va merge în Camera Deputaților pentru vot final.

Facebook Comments