Amendă de 25.000 de lei pentru un imobil insalubru de pe strada Nelu Aristide Dragomir

by Adrian Pavel

Proprietarul (persoană juridică) unui imobil insalubru situat pe strada Nelu Aristide Dragomir a fost sancționat cu amendă în valoare de 25.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului. Clădirea în cauză, deși este situată într-o zonă centrală a orașului, a fost abandonată și este utilizată în mod sistematic drept adăpost temporar de persoane fără ocupație, majoritatea cu profil contravențional, ce au domiciliul în afara orașului. Pe acest fond, cumulat cu lipsa de preocupare pentru starea generală a imobilului, s-a produs o deteriorare a proprietății ce determină atât un aspect general dezolant, cât și posibila punere în pericol a integrității persoanelor care se aventurează în proximitate.

În ultimul an, situația respectivă a intrat în mod repetat în atenția polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică și protecția mediului. De această dată, Direcția Generală Poliția Locală, prin serviciul Disciplina în Construcții, a sesizat și Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru a evalua gradul de pericol pe care clădirea îl prezintă pentru trecători și persoane din vecinătate.

Primăria Municipiului Arad are în vedere salubrizarea și securizarea zonei, sens în care, măsurile sancționatorii la adresa proprietarilor a căror inacțiune facilitează prejudicierea interesului public în registrul ordinii publice, protecției mediului sau siguranței construcțiilor, vor continua până la eliminarea tuturor problemelor semnalate de cetățeni.

Facebook Comments