AMEFA aşteaptă rezultatele testelor COVID şi speră să evolueze în formulă completă la Bucureşti

by Sorin Haut

Cel de-al treilea turneu din cadrul Superligii Naționale de polo, ediția 2020/2021, se va desfășura în perioada 25-29 noiembrie, la bazinul Floreasca din București. AMEFA Arad, reintrată în campionat la turneul cu numărul doi, va întâlni, în ordine, pe: Crișul Oradea (miercuri), Rapid, CSM Oradea (ambele joi), Steaua, Sportul Studențesc (ambele vineri), Dinamo (sâmbătă) și Politehnica Cluj-Napoca (duminică). Reamintim că primul turneu din actuala ediție a Superligii s-a desfășurat la Focșani, fără AMEFA la start, iar la cel de-al doilea turneu, CSM Oradea nu s-a prezentat după ce a avut zece sportivi diagnosticați cu COVID-19. Arădenii lui Cristian Cosma ocupă ultimul loc în ierarhie, opt, cu nici un punct după şase meciuri. Cu un lot mult întinerit, format în majoritate din juniori II şi încropit pe repede înainte datorită dificultăţilor financiare, AMEFA se mulţumeşte în acest sezon cu participarea. Arădenii au făcut astăzi testele COVID, iar mâine se pleacă spre Bucureşti:

Arădenii debutează miercuri, cu Crişul Oradea

Diseară sau mâine aşteptăm rezultatele testelor şi în funcţie de acestea vom vedea pe ce lot ne bazăm. În principiu, suntem în formulă completă, dacă nu vom avea cazuri pozitive la coronavirus. Revin şi arădenii absenţi la turneul de la Braşov, ne propunem să jucăm mai bine decât la turneul anterior„, ne-a declarat antrenorul celor de la AMEFA, Cristian Cosma. Vă reamintim că echipa arădeană nu se poate antrena colectiv, asta în condiţiile în care în componenţă are şapte juniori II de la Triumf Bucureşti şi un junior I de la Steaua, aceştia alături de alţi trei tineri poloişti aduşi de la Corona Braşov, urmând să facă joncţiunea cu cei din Arad direct în Capitală. Practic, cei din afara Aradului se antrenează în oraşele în care locuiesc şi echipa se reuneşte în formulă completă doar la turnee. (foto: Facebook, Federaţia Română de Polo)

Facebook Comments