AMEFA a deschis turneul de la Bucureşti cu o înfrângere în faţa Crişului Oradea

by Sorin Haut

AMEFA Arad şi Crişul Oradea au disputat, astăzi, meciul inaugural al turneului cu numărul trei din cadrul Superligii Naţionale de polo, de la Bucureşti. Bihorenii s-au impus greu, cu 6-4 (2-0, 2-1, 2-3, 0-0), la capătul unui joc în care formaţia arădeană, cu şase eşecuri din tot atâtea meciuri în turneul anterior, de la Braşov, nu a fost chiar departe de a obţine primul punct în actuala stagiune. Au înscris Barbur 2, S.Mureşan 2, Fărăgău şi Caraman, respectiv Baglamis, Toma, Grama şi Stoian, pentru AMEFA. Faţă de turneul anterior, când Crişul s-a impus cu 10-6, a fost ceva mai bine, fără însă ca echipa de pe Mureş să poată sparge gheaţa în Superligă. Pe lângă problemele cu pregătirea, având mulți juniori care se antrenează în alte orașe și care vin doar la turnee pentru a evolua la AMEFA, antrenorul Cristian Cosma a avut şi două absențe importante, ambele din cauza Covid-ului.

Absenţe importante din cauza COVID-19, dar a revenit Grama

Este vorba chiar de golgheterul Andrei Ștefan, cu opt reuşite în cinci din cele şase meciuri de sub Tâmpa și Lucas Matei, ambii depistaţi pozitiv la testele de dinaintea competiţiei. În lot a revenit însă Claudiu Grama, care nu a putut participa la turneul anterior, el reuşind să şi marcheze astăzi. Arădenii urmează să joace mâine cu Rapid, de la ora 8 şi cu CSM Oradea, de la ora 16:30, vineri de la ora 13 cu campioana Steaua şi de la ora 19 cu Sportul Studenţesc, sâmbătă, de la ora 13:30, cu Dinamo şi duminică, cu începere de la ora 10:30, cu Poli Cluj. (foto: Facebook, Federaţia Română de Polo)

Facebook Comments