AMEFA a câştigat un meci în play-out, dar a încheiat Superliga pe ultimul loc

by Sorin Haut

AMEFA Arad a încheiat Superliga de polo la bazinul Crișul din Oradea, acolo unde s-a disputat singurul turneu de play-out din această ediție, jucându-se în sistem „fiecare cu fiecare”, tur-retur, pe durata a șase etape. S-a pornit de la zero, fără a se ține cont de punctajul din timpul sezonului regulat, încheiat de formaţia pregătită de Cristian Cosma pe ultimul loc, 8. Meciurile din turul play-out-ului s-au disputat joi și vineri. Arădenii au cedat cu 9-12 (goluri pentru AMEFA semnate de Grama 4, Armean 2, Andrei, Baciu şi Toma) în fața gazdei Crișul și cu 1-16 (Grama) cu Sportul Studențesc, dar au obținut a doua victorie stagională, tot cu colega de suferinţă, Politehnica Cluj, scor 13-11. Armean a înscris patru goluri, Toma 3, Samuilă 2, iar Matei, Nazarie, Grama și Teodorescu au contribuit cu câte un gol. În retur, AMEFA a pierdut pe linie meciurile din weekend: 4-16 cu Sportul  Studenţesc (Nazarie 2, Baciu şi Baglanis), 5-15 cu Crişul Oradea şi 10-16 cu Politehnica Cluj (Andrei 3, Grama 2, Nazarie 2, Baciu, Teodorescu şi Armean). La final, AMEFA a încheiat ultima în Superligă, la egalitate de puncte cu Poli Cluj, golaveraj inferior, dar obiectivul arădenilor a fost atins, atâta timp cât au reuşit să încheie cu bine un nou sezon cu mari probleme financiare.

Cristi Cosma: „Atât am putut sezonul ăsta, nu ştiu ce va fi pe viitor”

„A fost un turneu greu şi obositor, am jucat şase meciuri în patru zile. Băieţii s-au străduit să se prezinte cât mai bine, atât am putut sezonul acesta. Per total, sunt mulţumit că am reuşit să încheiem totuşi campionatul. Nu ştiu ce ne rezervă viitorul, totul depinde de bani”, ne-a declarat antrenorul celor de la AMEFA Arad, Cristian Cosma. Vă reamintim că echipa de polo nu a putut participa la primul turneu al sezonului din cauza lipsei banilor, iar lotul a fost format în această stagiune în mare parte din juniori, majoritatea împrumutaţi de la cluburi din Bucureşti şi Braşov. Rămâne de văzut care va fi viitorul poloului arădean. Un sport de tradiţie, dar în mare suferinţă de câţiva ani încoace din cauza problemelor financiare. (foto: Federaţia Română de Polo, facebook – Cătălin Ionescu)

 

 

 

 

Facebook Comments