”Am salvat și tricolorul”. Un pompier voluntar din Curtici a salvat tricolorul din incendiul de la gară

by Cristian Dobre

Arad. ”O poză cât o mie de cuvinte! Am salvat și tricolorul!”, au transmis reprezentanții ISU Arad, după incendiul de la Curtici.

”Știm, e un clișeu, dar credem ca imaginea aceasta face mai mult de o mie de cuvinte.

Ieri pe la miezul nopții, incendiul de la Curtici a fost lichidat după aproape patru ore de eforturi deosebite în conditii dificile.

Pompierii Detașamentului Arad și-au făcut din nou datoria, nu au dat nici un pas înapoi reușind sa stingă incendiu în limitele găsite, adică fără ca acesta să se propage la întreaga clădire sau la cele învecinate. Imaginile de la postările despre incendiu și cele din mass-media spun totul.

În sprijinul nostru au venit ca întotdeauna colegii de la SVSU Curtici și SVSU Macea și ca întotdeauna au fost la înălțime.

Omul din imagine, este Silviu Mihăilă, polițist iar în timpul liber pompieri voluntar la Svsu Curtici, și un prieten al nostru despre care am mai vorbit.
Aseară a dovedit din nou că are România, tricolorul și tot ce e legat de simbolurile naționale in suflet. A insistat să nu lase tricolorul în flăcări. Unul din salvatorii Detașamentului Arad l-a coborât de pe clădire iar Silviu, cu drag l-a luat acasă”, au povestit reprezentanții ISU Arad.

Facebook Comments