Alte competiţii anulate, în tenis. În iunie, la Arad, ar fi trebuit să aibă loc două turnee

by Sorin Haut

Comisia de competiţii a Federaţiei Române de Tenis, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, prelungeşte anularea tuturor competiţiilor din calendarul naţional programate a se desfăşura până în data de 27 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade. Data la care se vor relua competiţiile interne va fi anunţată ulterior. De asemenea, toate competiţiile internaţionale de tenis organizate de ITF, Tennis Europe, WTA şi ATP sunt suspendate până în data de 31 iulie 2020. Clasamentele naţionale la toate categoriile de vârstă pentru copii, juniori şi seniori sunt îngheţate până la reluarea competiţiilor din calendarul FRT şi vor mai fi actualizate doar după ce se va juca cel puţin o săptămână de turnee.

Alte două turnee, în iulie. “Ilie Năstase”, în stand-by

Conform calendarului intern al Federaţiei, la Arad ar fi trebuit să aibă loc în această lună, pe 20 iunie, Cupa Hai Arad, în organizarea CS UTA, pentru categoriile de vârstă 12 şi 14 ani. De asemenea, pe 1 iunie ar fi trebuit să se desfăşoare, tot la Arad, Hai Cup U12 – turneu de categoria 1 Tennis Europe, competiţie în organizarea Tenis Profi. Luna viitoare sunt programate Cupa UTA Arad (10, 12, 14 şi 16 ani), pe 4 iulie şi Cupa AMEFA – AS Arad (10, 12 şi 14 ani), pe 18 iulie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Trofeul Ilie Năstase de la Arad, din perioada 12-20 septembrie, competiţie din circuitul ITF. Întrecerea este dotată cu premii în valoare de 25 de mii de dolari.

 

Facebook Comments