Alimente care ajută la scăderea colesterolului

by Cristian Dobre

Oricât de puține grăsimi am mânca, organismul fabrică colesterol. Se știe că un nivel ridicat al colesterolului „rău” presupune riscuri în ceea ce privește problemele cardiovasculare. Îți spunem ce să incluzi în alimentație ca să ții mai ușor sub control colesterolul mărit. 

Dacă te linişteşte gândul că doar medicamentele te fac să uiţi de colesterolemie, atunci ar trebui să ştii că dieta neechilibrată, cu multe grăsimi saturate din unt, sosuri şi prăjeli, ca şi lipsa mişcării te pot face să pierzi terenul câştigat prin tratament.

Explicaţia este simplă: sângele are nevoie de antioxidanţi, aşa cum sunt pectina şi vitaminele C şi E, pentru a anula radicalii liberi. Numai aşa colesterolul nu se va depune pe artere.

Consumă des cereale şi legume

Fulgii de ovăz la micul dejun şi gustările cu legume, îndeosebi fasole, şi cu fructe pline de vitamina C menţin colesterolul la nivelul normal, adică sub 200 mg/dl. Pentru a ajunge la acest nivel, poţi apela cu încredere la un amestec de patru pahare de suc de mere şi trei de suc de grepfrut. Dacă adaugi câteva afine, amestecul va conţine şi un alt antioxidant numit pterostilben, care se găseşte şi în struguri.

Mizează pe alimentele bogate în acizi graşi

După o masă copioasă cu grăsimi, eviţi creşterea colerolului dacă la desert ai nuci, migdale, alune de pădure sau fistic. Ele protejează inima prin conţinutul lor de acizi graşi Omega-3 care au avantajul că stopează procesul de deteriorare a arterelor cauzat de depunerea colesterolului. Şi, pentru că organismul tău nu îi poate sintetiza singur, îi poţi procura direct din natură.

Vinul de măceşe, aliat împotriva colesterolului mare

Pentru o circulaţie bună a sângelui, un pahar de vin de măceşe e sănătate curată. În plus, este şi uşor de preparat. Laşi la macerat, timp de două săptămâni, 100 de grame de măceşe coapte şi bine spălate într-un litru de vin. După aceea, rămâne să treci vinul printr-o sită. Două pahare mici pe zi te vor face să te simţi minunat.

 

Sursa: realitatea.net

Facebook Comments