ALIANTA ELECTORALA PSD-UNPR-PC ISI LANSEAZA SAMBATA CANDIDATII

by Cosmin Mihuta

Alianța electorală PSD-UNPR-PC își va lansa, sâmbătă, candidații la alegerile europarlamentare și la cele parlamentare și locale parțiale, la eveniment fiind invitat să participe președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

La acțiunea care va avea loc la Romexpo, începând cu ora 13,00, alături de președintele PSD, premierul Victor Ponta, de președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, precum și de președinții UNPR și PC, Gabriel Oprea, respectiv Daniel Constantin, vor participa și liderii organizațiilor din teritoriu, membri de partid, dar și simpatizanți ai celor trei formațiuni politice.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a punctat importanța prezenței la eveniment a candidatului Partidului Socialist European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Martin Schulz.

Totodată, Ivan a precizat, pentru AGERPRES, că, în discursurile lor, liderii alianței electorale PSD-UNPR-PC vor transmite mesaje de unitate și de mobilizare în campanie.

„Este importantă prezența lui Martin Schulz, candidatul stângii la funcția de președinte al Comisiei Europene. Este port-drapelul acestei campanii în toată Europa. (…) Toți liderii din teritoriu vor fi prezenți la acțiune. Și PSD și UNPR și PC vor mobiliza oameni pentru acest eveniment. Este o mobilizare generală pentru ambele campanii. Se dă astfel startul campaniei pentru Parlamentul European, dar și pentru alegerile parțiale, acolo unde este cazul. În același timp, este o mobilizare și pentru bătălia cea mai importantă a ultimilor zece ani, cea din noiembrie, pentru alegerile prezidențiale. Este foarte important dacă se încheie sau nu regimul lui Traian Băsescu”, a declarat Cătălin Ivan.

 

Sursa: http://www.agerpres.ro/politica/2014/04/26/2014pe-alianta-electorala-psd-unpr-pc-isi-lanseaza-sambata-candidatii-la-alegerile-din-mai-09-38-09

Facebook Comments