Alexandru Dabija semnează spectacolul penultimei seri a Festivalului Internațional de Teatru Clasic 2022

by Florian Popa

„Doi morți vii”, de Vasile Alecsandri – acesta este spectacolul serii de duminică, 27 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad. Este vorba despre o producție a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, montare care poartă semnătura regizorală a lui Alexandru Dabija.

Personajele întruchipate de nouă dintre actorii TAM compun povestea, pe cât de încâlcită, pe atât de amuzantă, a dispariției unui proprietar bogat și a unui lipovean. Total dezinteresat de o relație pe termen lung cu o femeie, Ghiftui, un proprietar bogat, se lasă convins cu o surprinzătoare ușurință de câțiva amici că a sosit momentul să se însoare. Odată hotărât, omul își canalizează întreaga energie către împlinirea noului său obiectiv. Pe fondul unei altercații soldate cu o neanticipată încăierare, ajunge însă să dispară într-un lac, împreună cu adversarul pe care e convins că l-a ucis. Ce urmează este o succesiune de întâmplări hazlii în care personajele sunt angrenate ca într-un carusel al haosului și confuziei, din care par să nu mai iasă niciodată, dar pe care hazardul jucăuș îl limpezește la sfârșit. Deși piesa este scrisă la jumătatea secolului al XIX-lea, tipologiile pe care le dezvăluie rămân valabile și astăzi. Sub o formă sau alta, oricât de mare este progresul umanității la distanță de aproape două secole, oamenii rămân aceiași, fiind mereu canalizați pe satisfacerea intereselor egoiste, lipsiți de scrupule și empatie, gata oricând să trădeze dacă scopul o cere și capabili să se ascundă în orice clipă în spatele unor gesturi și afirmații ipocrite impus de context.” – spun creatorii spectacolului

Scenografia este semnată de Raluca Alexandrescu, iar muzica live – de Kertesz Janos.

Distribuția îi cuprinde pe: Costi Apostol, Claudia Ardelean, Daniel Rizea, Iulian Traistaru, Anca Pitaru, Elena Popa, Camelia Paraschiv, Sebastian Marina și Mona Codreanu. Spectacolul este programat la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic.

Biletele, care costă 80 de lei (în stal, lojă și la etajul I), 60 de lei (la etajul II) și 40 de lei (la etajul III), pot fi achiziționate fie de la casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, fie  online, de pe www.eventim.ro.

 

 

Facebook Comments