ALEX CIRTU DE LA MASTERCHEF S-A CASATORIT

by Florian Popa

Fostul concurent MasterChef, Alex Cîrţu (27 de ani), şi iubita sa, Alexandra Leon (26 ani), fostă concurentă Top Chef, şi-au unit sâmbătă destinele după peste doi ani de relaţie.

Înconjuraţi de familie şi prietenii apropiaţi, Alex şi Alexandra au sărbătorit momentul la restaurantul Caredy din Bucureşti, acolo unde fostul participant MasterChef a şi lucrat vara trecută. Petrecerea a început pe seară şi a ţinut până dimineaţa, semn clar că cei în jur de 120 de invitaţi s-au simţit foarte bine alături de cei doi miri.

De la nuntă nu au lipsit Petru Buiuca, primul câştigător „MasterChef România”, care a venit însoţit de iubita sa, dar şi Mehrzad Moghazehi, cu care Alex a mai colaborat după ce au încheiat filmările pentru emisiunea de la Pro TV.

Nu au lipsit nici Valentin Luca, de la „Românii au talent”, care a impresionat invitaţii cu cocktailurile lui spectaculoase, dar şi Adrian Nour, de la „Vocea României”, care a cântat mai multe piese, spre deliciul celor prezenţi.

Impulsionaţi de Valentin, Alex şi Alexandra au încercat să facă şi ei să imite cascadoriile făcute de concurentul „Românii au talent”. S-au descurcat onorabil, dar au decis că e mai bine să îl lase pe expert să îşi facă treaba.

 

Sursa: click.ro

Facebook Comments