Alesia Sferlea este campioană balcanică la tenis de masă, cu naţionala de cadete! (FOTO)

by Sorin Haut

Ediția cu numărul 29 a Campionatelor Balcanice de tenis de masă 2022 destinate juniorilor are loc în Albena, Bulgaria, între 22 şi 26 iunie. Sportivii români au reuşit să câştige pe linie probele pe echipe, atât la nivel de cadeţi, masculin şi feminin, cât şi la juniori, masculin şi feminin, confirmând încă o dată valoarea incontestabilă a şcolii româneşti. Cu Alesia Sferlea, de la CSM Arad în componenţă, ea avându-le colege pe Bianca Mei-Roşu şi Cristina Sîngeorzan, naţionala de cadete a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, “tricolorele” câştigându-şi toate meciurile. România a luat aurul, Turcia argintul, iar Moldova bronzul. Până acum, pe site-ul oficial al competiţiei au fost postate doar rezultatele din grupe, acolo unde româncele s-au impus clar în grupa B, după victorii cu 3-0 în faţa Bosniei, Muntenegrului şi Moldovei.

Încearcă să urce pe podium şi în probele individuale

Sferlea a obţinut tot atâtea victorii: 3-1 la seturi cu Ana Sladoje (Bosnia), 3-2 cu Victoria Mihailov (Moldova) şi 3-0 cu Kristina Sebek (Muntenegru). De astăzi încep la Albena probele individuale, unde eleva lui Cristi Dodean încearcă să urce din nou pe podium. Alesia parcurge un nou an foarte bun la categoria sa de vârstă şi nu numai, ea obţinând cinci medalii la nivel de junioare II, unde este câştigătoare a Cupei României şi vicecampioană naţională de simplu, dar şi două medalii la junioare mari, cu argint la simplu şi bronz cu echipa.

Facebook Comments