Alertă pentru românii care călătoresc în Spania. Restricții severe în Valencia, în ziua eclipsei solare

Alertă pentru românii care călătoresc în Spania. Restricții severe în Valencia, în ziua eclipsei solare
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români aflați în Comunitatea Autonomă Valenciană, aflați în tranzit sau care intenționează să călătorească în această regiune că miercuri, 12 august, a fost instituit nivelul maxim de prealertă pentru riscul de incendii forestiere pe întreg teritoriul.
Autoritățile spaniole au luat măsura în contextul riscului extrem de incendii și al estimării că numeroase persoane se vor aduna spontan în anumite zone pentru a urmări eclipsa solară.
Pentru ziua eclipsei au fost instituite mai multe restricții. Este interzis accesul persoanelor pe trasee și în zonele de câmp deschis, precum și aprinderea focului în zonele forestiere și în cele aflate pe o rază de 500 de metri de acestea.
De asemenea, au fost închise mai multe parcuri naturale, printre care Tinença de Benifassà, Serra d'Irta, Penyagolosa, Prat de Cabanes-Torreblanca, Desert de les Palmes, Serra d'Espadà, Albufera, Puebla de San Miguel, Sierra Calderona, Hoces del Cabriel, Chera-Sot de Chera y Turia, Marjal de Pego-Oliva, Sierra de Mariola și Carrascal de la Font Roja.
Camparea este interzisă în mai multe zone, respectiv El Molinillo (Titaguas), Jorgola (Domeno), Fuente Muñoz (Benageber), Fuente de Don Guillen (Puebla de San Miguel), El Remedio (Utiel), Porta Coeli (Serra) și El Planas (Vistabella).
Totodată, în zonele de agrement și în celelalte spații de campare situate pe terenuri forestiere sunt interzise activitățile sportive și recreative în afara spațiilor special amenajate.
MAE recomandă românilor care doresc să urmărească eclipsa să aleagă cu prioritate zonele urbane și, acolo unde sunt disponibile, punctele oficiale de observare. Accesul către acestea trebuie făcut exclusiv pe traseele amenajate și cu respectarea rutelor de intrare și ieșire stabilite de autorități.
Restricțiile sunt obligatorii și afectează accesul la numeroase zone turistice în perioada eclipsei. MAE recomandă cetățenilor români să evite zonele în care accesul este interzis, să respecte indicațiile autorităților locale și să urmărească permanent informațiile oficiale privind evoluția situației.
Pentru informații și asistență consulară, cetățenii români pot contacta Consulatul General al României la Valencia la numerele +34 964 216 171, +34 964 216 172, +34 964 203 331, +34 964 203 234, +34 962 985 644, +34 962 985 278 și +34 961 237 364. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate permanent.
În situații dificile, speciale sau urgente, este disponibil și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.
MAE recomandă, de asemenea, consultarea informațiilor publicate pe site-urile oficiale ale ministerului și Consulatului General al României la Valencia, precum și utilizarea aplicației „Călătorește informat”, destinată cetățenilor români care călătoresc în străinătate.