ALERTA MAE. CE BOALA BANTUIE IN REGIUNE

by Paula Craciun

Alertă emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ce boală bântuie în regiunea Mării Mediterane şi a Europei de Est.

MAE a anunţat, joi, că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională (USPII), potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ministerului.

În acest sens, OMS a emis o recomandare de vaccinare (cel puţin pentru următoarele 12 luni) cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Ucraina. Se recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de către instituţiile medicale autorizate din statele sus-menţionate referitor la această problematică.

Vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență chiar înaintea plecării. Vaccinarea va fi consemnată pe un format tip al OMS „Certificat de vaccinare sau profilaxie” (carnetul galben), specificat în Anexa nr. 6 a Regulamentului Sanitar Internaţional 2005, care poate fi accesat aici, iar acest carnet va însoţi documentele de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia de telefon „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Sursa: psnews.ro

Facebook Comments