Aleksandar Vucic: Serbia nu va adera niciodată la NATO

by Andreea Radu

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat duminică seara, în timpul unei ceremonii de stat de comemorare a victimelor agresiunii NATO asupra Serbiei în 1999, că Pristina a fost admisă ca membru asociat în Adunarea parlamentară a NATO şi că acesta este un alt motiv pentru care Belgradul nu va adera niciodată la Alianţa Nord-Atlantică, informează luni agenţia de presă Tanjug, preluată de Agerpres.ro.
„Mulţumim – acum ştim că noi nu vom adera niciodată la NATO şi că ne vom apăra şi proteja neutralitatea noastră militară. Iar când îi veţi admite (Kosovo) în Consiliul Europei, noi vom avea şi pentru asta un răspuns. S-a zis cu minciunile voastre, sancţiuni împotriva Pristinei şi toate celelalte. Lor le-aţi dat totul şi în schimb aţi pedepsit Serbia pe măsură”, a declarat Aleksandar Vucic la Prokuplje, în sudul Serbiei, într-un mesaj pentru ceea ce el a numit „falşii prieteni” ai Serbiei.
„Ei nu ne pot lua dreptul de a trăi pentru ţara noastră şi de a iubi libertatea mai presus de orice”, a spus el.
Serbia nu va accepta niciodată ca provincia Kosovo-Metohia să fie separată de ea, a declarat preşedintele sârb. Serbia va lupta cu orice are la dispoziţie pentru a-şi păstra teritoriul şi va şti cum să se protejeze şi să se apere, a adăugat Vucic.

Facebook Comments