Alarmă COVID-19 la FCSB! Poate pierde la „masa verde” meciul din Europa League

by Sorin Haut

FCSB a plecat spre Serbia pentru meciul cu Backa Topola, din turul doi preliminar al Europa League. Dar sârbii ar putea încurca socotelile bucureștenilor din cauza focarului de coronavirus apărut la echipa lui Gigi Becali. Sârbii ar putea cere retestarea fotbaliștilor înaintea meciului de mâine. Iar situația poate deveni periculoasă pentru FCSB în caz că mai multe teste ar ieși pozitiv. Totul ar putea merge până în punctul în care sârbii să ceară victorie la masa verde. „Ăsta poate fi un tertip al sârbilor, de care s-ar prevala oricine l-ar avea la îndemână în vederea obținerii unui rezultat pozitiv. Mai ales când știu că sunt inferiori valoric adversarului. Deci, e posibil și asta. Nu știu să fie ei atât de haini la suflet, dar trebuie luat în calcul și asta. Să sperăm că nu se va întâmpla„, a spus agentul FIFA Florin Iacob, la Liga Digi Sport. FCSB a confirmat, printr-un comunicat oficial, că testarea efectuată înaintea meciului din Europa League a descoperit mai multe cazuri de COVID-19 la echipă.

Sârbii pot cere retestare înaintea meciului!

FCSB anunță că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorul Andrei Miron și mai mulți membri ai staff-ului: Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) și Marius Ianuli (Team Manager). Aceștia au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare și nu prezintă simptome!”, se arată în comunicat. Backa Topola – FCSB, meci din turul doi preliminar al Europa League, se dispută joi, 17 septembrbie, de la orele 22:00. (digisport.ro)

Facebook Comments