Ajutor umanitar pentru Republica Moldova, în lupta cu pandemia de coronavirus

by Cristian Dobre

Un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 pleacă, miercuri, la ora 11.00, din Piața Victoriei, din București, potrivit Mediafax.

Conform programului premierului Ludovic Orban, șeful Executivului va fi prezent în momentul în care acest convoi va pleca spre Republica Moldova.

De asemenea, vor participa și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Dan-Paul Iamandi.

Convoiul va pleca din Piața Victoriei, iar apoi cele 20 de camioane se vor deplasa în direcția DN1, pe Bulevardul Aviatorilor

În ședința de Guvern de joi, Executivul a decis acordarea unui ajutor pentru sistemul medical din Republica Moldova, în valoare de 16,5 milioane de lei. Mai exact. România va trimite materiale sanitare pentru a sprijini medicii în lupta împotriva COVID-19.

Sursa: stiripesurse.ro

Facebook Comments