Ajutoare în valoare de 52 de milioane de euro, alocate pentru creşterea tomatelor şi usturoiului

by Andreea Radu

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern de miercuri alocarea de către Guvern a 50 de milioane de euro ajutor de minimis pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate şi a 2 milioane de euro pentru producţia de usturoi.

“Pentru al treilea an consecutiv sprijinim agricultorii să cultive tomate în spaţii protejate. Anul acesta vom aloca 50 de milioane de euro pentru finanţarea acestui program care se bucură de interes din ce în ce mai mare din partea fermierilor. Dacă în anul 2017, primul an de aplicare, sprijinul a fost acordat pentru aproximativ 8000 de agricultori, anul trecut numărul beneficiarilor s-a dublat , a crescut la peste 16.500. De asemenea, începând cu acest an, vom demara un program similar pentru susţinerea producţiei de usturoi românesc. Este un program care se va derula sub forma unei scheme de ajutor de minimis, gândită pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021 iar bugetul alocat pentru primul an este de 2 milioane de euro”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

De asemenea, şeful Executivului a anunţat că săptămâna aceasta au intrat în România 300 de milioane de euro pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Săptămâna aceasta au intrat în ţară aproape 300 milioane de euro pentru susţinerea PNDR, ceea ce înseamnă că de la începutul anului, agricultura românească şi dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene. În primele zile ale lunii martie vor mai intra din Fondul European de Garantare Agricolă încă 175 de milioane de euro pentru fermieri. Toate aceste sume se adaugă celor 6 miliarde de euro încasaţi în perioada 2017-2018”, a declarat Viorica Dăncilă.

Sursa: mediafax.ro
Facebook Comments