Asociația Județeană de Fotbal Arad a stabilit când se joacă sferturile de finală din faza județeană a Cupei României. Astfel, vom afla semifinalistele Cupei miercuri, 28 mai, cu începere de la ora 17:30, când vor avea loc partidele: CS Vladimirescu – CS Socodor, Unirea Sântana – Athletico Vinga, Victoria Felnac – Șoimii Șimand, Frontiera Curtici – Victoria Nădlac.
Așadar, trei dintre favorite vor juca pe teren propriu. Singura excepția este formația din Socodor, care va veni în comuna de lângă Arad. Tot AJF-ul a făcut împerecherile și pentru semifinalele ce arată astfel: CS Vladimirescu / CS Socodor – Frontiera Curtici / Victoria Nădlac, respectiv Unirea Sântana / Athletico Vinga – Victoria Felnac / Șoimii Șimand.
În semifinalele de pe 4 iunie, gazde ar fi echipele din Vladimirescu sau Socodor, respectiv Sântana sau Vinga. Finala competiției va avea loc pe 14 iunie într-o locație ce urmează a fi stabilită.