Ajefiştii hunedoreni au pus mâna pe trofeul Adrian Lucaci, arădenii s-au mulţumit cu bronzul

by Sorin Haut

Asociația Județeană de Fotbal Arad, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, a organizat prima ediție a Trofeului Adrian Lucaci, în memoria celui care a fost președintele revoluționar al fotbalului județean vreme de șase ani, regretatul Adrian Lucaci. Șase selecționate ale conducerilor AJF-urilor cu care Adi Lucaci a avut o colaborare fructuoasă și-au dat întâlnire la Arad pentru a-i onora amintirea în cadrul unui turneu de mini-fotbal.

Rezultate:

Arad-Bihor 2-2, Bihor-Hunedoara 0-4, Arad-Hunedoara 2-2 (Grupa A); Alba-Timiș 0-0, Timiș Maramureș 1-0, Maramureș-Alba 0-2 (Grupa B); Locul 5-6: Bihor-Maramureș 1-4; Locul 3-4: Arad-Timiș 3-2 (după 7 m); Finala: Alba-Hunedoara 1-3.

Pentru AJF Arad au jucat: Cristi Cășuț, Răzvan Cadar, Andras Mako, Ovidiu Coman, Casian Băla, Marius Alexa, Leontin Buda, Nelu Iovescu . Au arbitrat: Tudor Jurcă și Florin Vesa.

În rol de „maestru de ceremonii”, pentru ca totul să iasă la superlativ, a fost Vasile Rad.

Toate echipele participante au primit plachete, câștigătoarea – AJF Hunedoara – plecând acasă cu o cupă și trofeul transmisibil, care anul viitor va fi pus, din nou, la bătaie. Bogdan, fiul regretatului Adrian Lucaci, a dat lovitura de începere a turneului, iar reprezentanții AJF-urilor participante au depus o coroană de flori la mormântul fostului președinte AJF Arad situat în Cimitirul Grădiște.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de deputatul Sergiu Bîlcea, unul din prietenii celui care a fost Adrian Lucaci, și de actualul președinte AJF Arad, Răzvan Cadar. „Suntem onorați că am reușit să organizăm această competiție, prin care să evocăm memoria celui care a fost regretatul om de fotbal și prieten deosebit, Adrian Lucaci. Mulțumim Centrului Municipal de Cultură pentru sprijinirea acestui proiect și tuturor celor care și-au adus aportul la reușita acțiunii. Ne propunem ca, anual, Trofeul Adrian Lucaci să nu lipsească din agenda AJF Arad”, a declarat Răzvan Cadar.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate